DOI PASI IN URMA TA

APROAPE DE VOI !

Ziua Vrajitoarelor

CA O STEA

DACA PLOAIA S-AR OPRI

Tudor Gheorghe - Valtul Rozelor

Tudor Gheorghe -Note de primavara (Verde crud)

Radu Gheorghe & Mihai Bisericanu

Just a song for me

Sa razi de mori !!!

Taxi - Criogenia salveaza Romania

Taxi - Aici sunt banii dvs. (live in concert)

Taxi - Comunitaru' (2001)

Taxi - Un sfarsit e un inceput

Bosquito ~ Pepita

Vama Veche-Nu ne mai trageti pe dreapta

Spitalul de urgenta - Mama unde esti ?!

Spitalul de Urgenta - Ori la bal, ori la spital

Spitalul de Urgenta - Lautarii

Radu Gheorghe - Cantec in limba sparga

HAI LI, HAI LO

ORA DE MUZICA “GREA”

ARTA PACII

ARTA PACII

de Morihei Ueshiba




Heaven is right where you are standing, and that is the place to train.

Raiul se află chiar aici unde te afli şi aici este locul unde te poţi antrena. [Do jo]

Zen si Artele Martiale ca DO = Cale

[Calea-Adevarul-Viata-Legea-Dharma-Lumina / Iisus Hristos, cel mai mare judoka al tuturor timpurilor ("daruind vei dobindi", "cedeaza ca sa invingi", "non violenta", ''iubeste dusmanii",

"wei wu wei = actiunea prin nonactiune")]



Morihei Ueshiba a fost un maestru eliberat, o fiinta speciala asa cum, deocamdata, au fost si sunt putine pe pamant.

El a practicat si a predat artele martiale ca pe o cale a pacii si, desi multe traditii martiale autentice ofera perspectiva spirituala asupra caii martiale, Morihei Ueshiba a realizat calea martiala ca fiind o arta a pacii.

Printre altele, era aproape invincibil in arta sa si chiar si in exercitiile la care participau un mare numar de persoane care se angrenau in contact la nivelul sau, Morihei Ueshiba iesea cu usurinta invingator (chiar si in ultimii ani ai vietii).

Marele sau cadou facut omenirii este Arta Pacii.

Invăţăturile fondatorului aikido-ului…

Cele trei viziuni:


I. Calea unui luptător constă in manifestarea Iubirii Divine, spiritul care cuprinde şi hrăneşte tot ceea ce există. Lacrimi de recunoştinţă şi de bucurie au inceput să-mi şiroiască pe obraji.
Am perceput Pămantul ca fiind propria-mi casă, iar soarele, luna, stelele imi erau prieteni apropiaţi. Ataşamentul pentru lumea materială a dispărut. (anul 1925 la varsta de 42 de ani)



II. Pe la ora două dimineaţa, in timp ce executam ritualul de purificare, am uitat brusc toate tehnicile de arte marţiale pe care le cunoscusem vreodată. Tot ceea ce invaţătorii mei imi transmiseseră imi era acum complet nou pentru mine. Aceste tehnici reprezentau in noua viziune modalităţi de cultivare a vieţii, a cunoaşterii, a bunului simţ, şi nu instrumente de doborare a duşmanului. (anul 1940, luna decembrie)



III. Calea luptătorului a fost greşit inţeleasă, ca o modalitate de a ucide şi de a distruge pe ceilalţi. Aceia care caută competiţia comit o gravă eroare. Lovirea, jignirea sau distrugerea cuiva constituie cel mai mare pacat pe care il poate face o fiinţă umană.

Adevarata Cale a Luptătorului constă in evitarea masacrului. Ea este arta Păcii, puterea iubirii.

Lumea va cotinua să se schimbe dramatic, insă disputele şi războaiele ne pot distruge complet. Avem nevoie acum de tehnici de armonizare, şi nu de conflicte. Este nevoie de Arta Păcii şi nu de Arta Războiului.



Principiile lui Morihei Ueshiba: reconcilierea, armonia, cooperarea, empatia.

De aici incepe propriu zis “cartea”:


Frumuseţea divină

A cerului şi a pămantului!

Toate creaturile

Aparţin

Unei singure familii.

Ai - armonie, echilibru, unitate.

Ki - energie, vitalitate, spirit

Do - cale, metoda, mod de viaţa.

Arta Păcii incepe cu tine. Munceşte cu tine şi lasă Arta Păcii să se manifeste in toate activităţiile tale. Fiecare are un spirit care poate fi şelfuit, un corp care poate fi antrenat şi o cale pe care să o urmeze. Eşti in viaţă pentru a cunoaşte ceea ce este sacru in tine.

Adu pacea in propria ta viaţă şi aplică Arta Păcii in tot ce te inconjoară.

Omul nu are nevoie de case, bani, putere, sau de un anumit statut pentru a practica Arta Păcii.

Paradisul se află acolo unde te afli şi acela este locul unde te poţi antrena.

Toate lucrurile, materiale şi spirituale, işi au originea intr-o singură sursă şi sunt legate intre ele, ca şi cum ar fi o singură familie. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt cuprinse toate in forţa vieţii.

Universul a luat naştere şi s-a dezvoltat dintr-o singură sursă, iar noi evoluăm prin procesul de unificare şi armonizare.

Arta Păcii este medicamentul pentru o lume bolnavă. Răul şi dezordinea din lume există pentru ca omenirea a uitat că tot ceea ce există işi are originea intr-o singură sursă. Intoarce-te la sursă şi părăseşte gandurile pe egoism, dorinţe meschine, manie.

Cel care nu are nimic, de fapt are totul.

Dacă nu devii una,

Cu Vidul Cosmic,

Nu vei inţelege niciodată,

Arta Păcii.

Arta Păcii este aplicabila oriunde pe pămant, incepand cu vastitatea spaţiului şi terminand cu cele mai mici plante şi animale.

Forţa vieţii pătrunde peste tot şi puterea ei este nelimitată. Arta Păcii ne permite să fim conştienţi şi să pătrundem in această rezervă uriaşă a energiei universale.



Opt forţe susţin creaţia

Mişcarea şi nemişcarea,

Solidificarea şi fluidizarea,

Expansiunea şi contracţia,

Unificarea şi divizarea.

Viaţa inseamnă evoluţie..,



http://www.adanima.org/2006/07/26/arta-pacii-morihei-ueshiba-3/

http://aikibudo.ro/citate

http://www.jovis.ro/Cartea-Arta-pacii-Morihei-Ueshiba-145.htm

Martirii ascunsi de comunisti se întorc în Cetatea Adamclisi

În prima zi de Pasti, pe la ora prânzului, cetatea Adamclisi arata ca în timpul unui asediu. Un asediu spiritual condus de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în fruntea unui sobor de preoti îmbracati în straie de sarbatoare. Preotii au intrat în cetate prin poarta de vest si au urcat, pe lânga apeductul strazii principale pâna la Bazilica Forensis, încarcati de daruri de pret. Ei

purtau pe umeri cinci racle din lemn lustruit, cu moaste de martir. Cinci sfinti necunoscuti, martirizati la sfârsitul secolului III de catre autoritatile romane, pentru vina de a se fi închinat la Hristos. Dupa aproape un mileniu si jumatate, în bazilica s-a oficiat prima slujba crestina, cea de-a doua Înviere. Între zidurile împovarate de ani s-a auzit din nou salutul crestinesc „Hristos a Înviat!”.




Un articol de MIHAI RÃZVAN ROTARU

Numele sfintilor au fost ignorate



Ramasitele pamântesti ale celor patru sfinti au fost descoperite în 1971 de catre marele specialist în arheologie crestina, Ion Barnea, în vremea în care acesta conducea sapaturile arheologice la Adamclisi. El a sapat în Bazilica numita Simpla, unde a gasit osemintele a cinci barbati. Si-a dat seama imediat ca e vorba de martiri, fiind cunoscut obiceiul crestinilor din primele secole de a îngropa trupurile martirilor sub altarul bazilicilor. În epoca se considera ca orasele care aveau moaste de martiri erau protejate de molime si mai ales de invaziile migratorilor. Alexandru Barnea, fiul lui Ion Barnea (în prezent sef al santierului de la Adamclisi), considera ca cei cinci crestini au fost martirizati cel mai probabil pe la sfârsitul secolului III, la Adamclisi sau în alta parte, iar corpurile lor au fost aduse mai târziu si depuse în cripta. În momentul descoperirii, tavanul criptei era prabusit peste oasele martirilor, care, desi în pozitie anatomica, se amestecasera cu moloz. Din acest motiv, în prezent este aproape imposibila identificarea persoanelor. În cripta a fost gasita o inscriptie cu numele celor cinci martiri, din care se mai pastrau doar doua litere, în limba greaca. “În momentul descoperirii, inscriptia ar fi putut fi întregita, astfel încât sa aflam numele persoanelor, însa numai prin folosirea unor metode sofisticate. Din pacate, în perioada respectiva metodele folosite erau unele primare, iar sistemul comunist nu avea nici un interes sa popularizeze un astfel de subiect”, ne-a povestit Alexandru Barnea.



Comunistii au ascuns moastele zeci de ani



Dupa descoperire, moastele au fost duse la Centrul de Cercetari Antropologice al Academiei Române din Bucuresti, pentru a fi studiate. A fost, mai curând, un demers strict stiintific, în spatele caruia se ascundea adevarata intentie a autoritatilor: sa pastreze oasele, dar sa omoare povestea ce s-ar fi putut crea în jurul lor. De aceea, osemintele martirilor au fost aruncate în depozitul institutului. “Am studiat oasele la putin timp dupa descoperire. E vorba de cinci indivizi care fac parte din aceeasi categorie socio-profesionala, probabil soldati, mai tineri de 30 de ani.

Oasele sunt amestecate si nu pot fi separate astfel încât sa fie atribuite fiecarei persoane în parte. În mod cert e vorba de martiri, caci oasele lor poarta urmele unor chinuri teribile”, ne-a declarat profesorul Nicolae Miritoiu, angajat al Centrului de Cercetari Antropologice al Academiei Române. Cercetatorul a studiat aceste relicve si chiar a participat la redactarea unei lucrari despre descoperirile de Tropaeum Traian, din care reprezentantii cenzurii de stat au scos capitolul despre moaste. Cenzura sistemului comunist avea însa si scapari, astfel încât Miritoiu a reusit sa publice acest capitol în revista de specialitate a Muzeului de Istorie si Arheologie Constanta, “Pontica”. Profesorul Miritoiu ne-a decalarat ca pâna si sefii lui de la Academia Româna l-au sfatuit sa uite de moaste.

Manastirea Sfântul Filip, noua casa a martirilor



Arhiepiscopul Tomisului a aflat de istoria moastelor de la Adamclisi si a reusit sa le aduca la Constanta. Reprezentantii Arhiepiscopiei considera ca martirii de la Adamclisi, alaturi de sfintii mucenici de la Niculitel si de cei de la Halmyris, sunt dovada unei intense vieti crestine în vechea provincie Scythia Minor, actuala Dobroge.

 Cele cinci racle cu moaste sunt pastrate la Manastirea Dervent, pâna când vor fi terminate lucrarile la biserica Manastirii Sfântul Apostol Filip (pe un deal din vecinatatea Cetatii Adamclisi), unde vor fi depuse.

CETATEA ADAMCLISI

PLEDOARIE PENTRU GANDIREA POZITIVA

„De la gand, privire, gest, vorba, fapta, totul se inregistreaza si se computerizeaza undeva in finit, si suntem direct raspunzatori pentru ca maine ne intalnim cu noi“ spunea frecvent Valeriu Popa.
Da, dupa ce plecam din aceasta viata, ne intalnim cu noi, adica vom fi judecati pentru tot ceea ce am trait aici pe pamant, si bine si rau.
Ca vrem sa credem sau nu, ca ne place sau nu ne place, aceasta este realitatea: vom da socoteala pentru gandurile noastre.
„Gandul este o mare forta“, au afirmat si afirma toti oamenii luminat i de pe acest pamant. Realmente, prin gandirea noastra putem genera o forta benefica noua sau o forta negativa ce va actiona in detrimentul nostru.
In ziua de azi, din nefericire, facem multe greseli de gandire, unele din nestiinta, la care concura si lipsa de credinta (cel putin in plan constient) la unii dintre noi.
Se intampla insa, si este mult mai grav sa gandim in mod premeditat cu rea intentie, iar consecintele pot fi fapte reprobabile dintre cele mai periculoase pentru lumea inconjuratoare.
Si intr-un caz si in celalalt, aceste defectiuni de gandire formeaza asa numita gandire negativa, care pe langa faptul ca matematic creeaza dizarmonie in Univers, ne poate conduce in multe cazuri la boala, iar in unele situatii chiar la o boala grava. Sunt asa numitele boli prin autoaccidentare (de la Valeriu Popa citire) care pot fi vindecate chiar dintr-o forma mai grava (la formele foarte grave sansele sunt de 10-15%) cu tratamente sau terapii si regimuri adecvate, dar numai cu conditia obligatorie ca persoana in cauza sa-si schimbe radical modul de gandire, implicit modul de viata.
Exceptie fac bolile karmice, asa numitele boli autoprogramate (tot de la Valeriu Popa citire), care sunt nevindecabile indiferent de calea pe care o alegem, dar aici intram intr-o zona delicata pe care nu ne-am propus sa o atingem acum (poate intr-o aparitie viitoare).
Deoarece modul de gandire pozitiv este vital pentru o viata plina de armonie si sanatate, mi-am permis prin cele cateva paragrafe ce urmeaza, sa aduc, sper eu, o picatura de lumina in universul cunoasterii dumneavoastra. Poate, parcurgandu-le, se va infiripa macar un indemn la meditatie pe aceasta tema pentru unii dintre cititori.

* * *
Ca o idee generala, incercati permanent sa ganditi pozitiv.
Este intr-adevar foarte dificil sa-ti controlezi permanent gandirea, dar progresiv, muncind cu noi, cu efort, putem emite din ce in ce mai multe ganduri pozitive.
Ce semnifica aceasta? Inseamna sa fim fericiti ca traim, ca existam, sa ne bucuram de tot ceea ce ne inconjoara, sa multumim Divinitatii pentru ce ne-a dat, ne da si ne va da , sa fim optimisti, sa iubim Creatia si implicit pe cei din jurul nostru, chiar si pe cei ce ne-au gresit, sa atingem o liniste si o pace interioara pe care vicisitudinile vietii sa nu o poata clinti.
Cum? Prin conectare permanenta la Cel de Sus.
* * *
Nu puneti nimic si pe nimeni mai presus de Dumnezeu.
Nici copilul pe care-l adorati, nici sotia iubita, nici parintii minunati, nici pasiunea dumneavoastra, nici casa, masina etc.
A pune pe primul plan altceva inaintea Domnului, semnifica o eroare fundamentala existentiala, o mare lipsa de recunostinta fata de Cel ce ne-a creat, pentru ca fara El nu ne-am fi nascut. Sa stiti ca legile Divine functioneaza perfect, iar lipsa de gratitudine este aspru sanctionata.
Poate ca ati auzit de situatii de genul in care o familie avea un copil foarte reusit, toata dragostea lor era inchinata acestui copil si intr-un moment neasteptat copilul cel divinizat s-a imbolnavit grav sau a suferit un accident in care a plecat dintre noi pentru totdeauna. Si multi s-au intrebat de ce? Pentru ca lipsa de recunostinta fata de Cel de Sus se plateste foarte scump.
Constat cu durere ca recunostinta este pasare rara in ziua de azi.
Profitam de semenii nostri, dupa care uitam de ajutorul primit in diferite momente ale vietii. De fapt, recunostinta scade direct proportional cu lacomia noastra atunci cand suntem subjugati interesului material, a dorintei de inavutire cu orice pret.
Ne apar cateodata fel de fel de ghinioane si credem noi ca vin din senin. Nici vorba, ni le atragem si prin lipsa de gratitudine, pentru ca supararea celui nedreptatit, daca este corect motivata, ia diverse forme energetice, care intr-o zi ii vor lovi pe cei vinovati.
Pentru ca totul se plateste.
* * *
Este foarte benefic ca in discutiile purtate sa amintim numele Domnului cu recunostinta, cu multa dragoste, pentru ca ne conectam in acel moment la cea mai pura si mai inalta forma de energie care ne va lumina calea.
Vom acumula in acelasi timp o energie extrem de puternica si pretioasa, care ne va ajuta in desfasurarea activitatilor cotidiene.
Daca vreti sa va convingeti, cititi in mod repetat capitolul CUVINTE DE LUMINA. Dar cititi-l cu inima deschisa, in liniste, cautand sa va concentrat i cat mai bine, astfel incat acele cuvinte sa va patrunda toata fiinta.
Efectul acestei lecturi de lumina va las sa-l constatati dumneavoastra.
* * *
Rugaciunea cea mai draga lui Dumnezeu este rugaciunea de multumire.
Prea multi oameni si prea des folosesc rugaciunea ca sa ceara: „Da-mi Doamne sanatate, da-mi Doamne noroc in dragoste, da-mi Doamne casa, masina etc.“ ajungand pana la cereri hilare („da-mi Doamne noroc sa castig la Loto“) etc.
Dar de multumit pentru ce am primit si ce primim, cand multumim oameni buni? Oare Dumnezeu e dator sa ne dea in continuu de toate, si noi nu avem nici macar obligatia morala si bunul simt sa multumim? Recunostinta noastra unde e? Oricum, degeaba cerem noi cate in luna si in stele, ca Bunul Dumnezeu tot ce va considera ca avem nevoie ne va da, functie de destinul pe care-l avem de parcurs in aceasta viata, aici pe Pamant.
Aceste rugaciuni de cerere nu fac, prin multitudinea lor, decat sa intoxice vazduhul si sa-i întristeze pe Cei de Sus.
In schimb, rugaciunile sincere de multumire sunt cel mai bine primite de Cer.
Ca tot am vorbit in acest paragraf de ceea ce primim de Sus, sunt semeni de-ai nostri care au impresia ca (aici lucreaza invidia, probabil) daca unii au primit mai mult prin bunavointa Divinităţii, au obligatia sa imparta totul cu cei care au posibilitati mai reduse, in asa fel incat sa dispara diferentele.
Nimic mai fals.
Fiecaruia i se da dupa ceea ce merita si nu avem noi dreptul sa judecam si sa analizam. Nu putem sti noi ce merite a avut fiecare inainte de a cobori pe Pamant sau cat a muncit fiecare aici, in aceasta viata (in cazul in care a acumulat o avere din munca cinstita, fara sa insele sau sa calce pe „cadavrele altora“, ceea ce este dificil, dar posibil).
Sunt unii care din comoditate accepta un servici usor, 4 - 6 - 8 ore/zi, platit in consecinta tot „usor“ si vor sa aiba bunastarea celor ce trudesc de dimineata pana seara, invata permanent ca sa acumuleze noi cunostinte si preiau responsabilitati ce presupun un consum nervos ridicat.
Nu se poate asa ceva si n-ar fi drept.
Fiecare trebuie sa ne multumim cu ceea ce avem, sa-i multumim Domnului pentru ce ne-a dat, si daca dorim mai mult, nu avem decat sa muncim mai mult.
Obligatia noastra morala este sa-i sprijinim numai pe cei ce nu dispun de venituri suficiente si n-au nici posibilitatea de a munci (copii, batrani, bolnavi).
* * *
Nemultumirea creeaza in organism o stare energetica negativa si daca aceasta atitudine vis-a-vis de viata se perpetueaza, poate conduce la boala.
Sunt situatii in care din nemultumire se nasc ganduri de sinucidere.
Doar ca ne gandim la sinucidere si comitem un mare pacat.
Cat despre sinucidere (nu o spun eu, ci spirite evoluate), tineti minte: „Sinuciderea este cel mai mare pacat posibil pe care puteti sa-l faceti pe acest Pamant“.
Suferinta spiritului celui care isi abandoneaza in mod voit corpul fizic pe Pamant, inainte de a-si indeplini destinul trasat de Sfanta Treime, este maxima. Pentru ca pedepsele dictate de Cer pentru acest gest sunt cele mai aspre. Exceptie fac bolnavii mintali, fara discernamant, care se sinucid in mod inconstient.
* * *
Multumiti Domnului pentru ca sunteti sanatos, acesta fiind darul cel mai de pret pe care-l au oamenii pe pamant.
Din pacate, multi dintre noi, pana cand nu ne imbolnavim, nu apreciem sanatatea la justa ei valoare.Alergam dupa bani, vrem sa acumulam cat mai multe bunuri materiale, sa facem avere, suprasolicitandu-ne propriul organism, lucrand in conditii de stres, cu o alimentatie haotica, fara sa ne odihnim suficient.
Uitam ca organismul nostru nu este facut din fier beton, el are niste limite pe care noi le depasim cu nonsalanta, crezand (grava eroare) ca nimic nu ni se poate intampla, ci numai altii se pot imbolnavi, pot face infarct etc.
Dar, vine o zi cand inevitabilul se produce si ne prabusim. Si atunci, cei in cauza realizeaza ca fara sanatate nu-ti foloseste la nimic averea, ca pe lumea cealalta nu avem cum sa luam cu noi nici un bun material, ca daca ajungi neputincios ii afectezi si pe cei din familie (care poate te-au avertizat in repetate randuri sa te potolesti).
Abia acum abordezi o gandire corecta, dar de multe ori este prea tarziu.
Sunt si cazuri in care nu neaparat motivatia materiala sta la baza distrugerii sanatatii.
Dorinta exagerata de afirmare, generata poate de un nivel de orgoliu ridicat, conduce la acelasi rezultat. Practic, din egoism, ei pun activitatea preferata pe primul plan inaintea Creatorului si nu-i intereseaza nimic altceva.
Indiferent de motivatia excesului de activitate, foarte putini sunt cei care tin cont de avertismentele date de propriul organism (atunci cand acestea apar).
Aici trebuie precizat ca exista organisme umane primitive (putin evoluate) si organisme umane inteligente (evoluate). Aceasta clasificare nu are nici o legatura cu pregatirea intelectuala a individului. Poti fi doctor docent in mai multe domenii si sa ai un organism primitiv. Si atunci ai impresia ca esti foarte puternic si rezistent, iar dupa ani de zile de supraefort cazi „din picioare“ cum se spune, adica poti sa faci comotie cerebrala, infarct, pareza sau ajungi direct la o boala grava.
Asa ca ar trebui sa ne bucure mult atunci cand organismul nostru inteligent ne atentioneaza din timp asupra unui mod de viata gresit.
Semnalele pot fi sub forma unor banale dureri de cap care se tot repeta, ameteli, insomnii, aciditate crescuta in organism ce duce la colite, inceput de ulcer, la contactari de raceli si gripe ce se succed nepermis de frecvent, oboseala accentuata atat la efort fizic cat si intelectual, scaun dereglat, dureri de inima, de bila, de spate, etc.
De regula, trecem mult prea usor peste aceste semnale, nu ne gandim care este cauza lor adevarata, ea se afla in modul nostru de gandire care comanda modul de viata, consideram aceste avertismente niste intamplari bizare si ne limitam doar la a lua niste medicamente. Acestea, din nefericire, in unele cazuri nu fac decat sa elimine efectul ce se manifesta fizic (de regula durerea), dar cauza simptomelor ramane nerezolvata, si greseala este numai a noastra.
Astazi, si datorita publicitatii agresive, multi dintre noi s-au obisnuit ca pentru orice afectiune, oricat de minora, sa recurga imediat la medicamente.
Este o metoda superficiala prin care cautam rezolvarea problemelor printr-un sprijin din exteriorul nostru (pilula minune), dar cauza se afla in noi si este profunda.
Din pacate, in multe cazuri medicamentele reusesc doar sa amorteasca o perioada de timp cauza primara, care se dezvolta apoi, conducand de multe ori la boli grave. De asemenea, datorita compusilor chimici, medicamentele de sinteza produc uneori in plus si efecte secundare nedorite ce pot afecta unele organe.
Trebuie sa intelegem ca adevarata vindecare o infaptuim prin schimbarea modului nostru de gandire si de actiune, printr-o vointa de fier.
Medicii si vindecatorii ar trebui sa-si concentreze eforturile in primul rand pentru a ne invata cum sa traim ca sa nu ne imbolnavim, punand mare accent pe latura preventiva. Dar noi suntem incurajati ca atunci cand avem dureri de cap sa luam calmante.
Faptul ca durerea ne trece cu pilule nu trebuie sa ne multumeasca, pentru ca n-am rezolvat fondul problemei. Orice trauma, orice stare de disconfort, are o cauza ce o declanseaza si aici trebuie intervenit, nu sa tratam durerea in sine.
Sigur ca este mult mai dificil sa tratezi originea afectiunii decat sa iei o pilula, dar si rezultatele sunt pe masura implicarii noastre.
Altfel, ne amagim si ne mintim singuri.
Care este situatia in care merita sa luam un medicament ? Sa zicem ca ne doare capul si trebuie sa participam la un simpozion la care tinem o prelegere. Luam pilula ca sa ne putem desfasura in bune conditii activitatea impusa, dar apoi, cand ajungem acasa, ne linistim si analizam care este cauza care a putut genera anomalia. Daca nu ne dam seama, apelam la un medic alopat sau terapeut pentru a depista cauza durerii, pe care o tratam cu toata seriozitatea conform protocului indicat de specialist.
Procedand asa, multe boli grave si multe necazuri mari ne-ar ocoli.
Foarte periculos este, de asemenea, abuzul de antibiotice (unele sunt la ora actuala foarte puternice), pe care le luam uneori pentru o simpla raceala ca s-o anihilam rapid. Insa, prin raceala, organismul nostru vrea sa-si faca curatenie in propria ograda, eliminand o parte a raului din el (guturaiul, expectorarea mucozitatilor prin tuse, etc.). Oprind brutal aceasta actiune de expulzare cu antibiotice, toxicitatea blocata in organism se dezvolta, se intareste, invata in timp sa lupte si cu medicatia puternica administrata, si dupa cateva raceli tratate intr-un mod asemanator, ne putem trezi cu un cancer.
In acest sens, utilizarea antibioticelor trebuie limitata numai la situatiile exceptionale (temperatura mare care nu cedeaza la frectia cu alcool sau alte proceduri naturale, probleme grave de respiratie etc.).
Sunt semeni de ai nostri care prefera tratamentele si terapiile naturiste, deoarece tot ceea ce este natural este mult mai bine suportat de organismul uman. Dar sa aveti mare grija la ce terapeut apelati, pentru ca tratamentul prescris, chiar daca este natural, trebuie foarte bine acordat cu afectiunea de care suferiti.
Pot spune cu regret ca terapeutii autentici sunt putini la numar. Exista vindecatori care au anumite calitati, dar pun castigul pe primul plan. Si cand interesul material primeaza, puterea de vindecare scade.
Sunt impostori care vand tot felul de leacuri cu sume mari de bani care chipurile vindeca toate bolile. Omul trebuie sa ia numai pastila miraculoasa de sute de mii sau milioane de lei (care este compusa de fapt din plante presate in valoare de cateva mii de lei), si scapa de orice boala. Insa in majoritatea cazurilor, pacientii se aleg doar cu pierderea financiara.
Oameni buni, inca nu exista un leac miraculos, un panaceu universal.
Cine afirma asa ceva va minte si va stoarce inutil de bani. Exista intr-adevar puteri miraculoase in Imparatia Cerului, dar entitatile benefice si luminoase de acolo nu cer bani si nici alte avantaje materiale pentru vindecare.
Trebuie sa recunoastem ca este posibil ca urmare a leacului minune, bolnavul sa se vindece. Dar oamenii trebuie sa stie ca in realitate au fost vindecat i prin puterea subconstientului lor, pentru ca au crezut cu tarie ca la asa un pret piperat, produsul respectiv are un efect sigur.
De fapt s-au facut bine prin credinta lor in aceasta licoare. Pentru ca prin puterea credintei, si apa si aerul te pot insanatosi, bineînteles numai daca ai dreptul de Sus sa te vindeci.
Dar cati dintre noi avem aceasta credinta? Altfel ne putem vindeca numai muncind mult cu noi.
* * *
Cum putem sa ne recastigam sau sa ne mentinem starea de sanatate ce ne-a fost data? Simplu! Fiind linistiti si impacati cu noi si cu cei din jurul nostru, iubindu-ne si ajutandu-ne semenii, implicandu-ne intr-o activitate benefica din care sa aiba si altii de castigat, dozandu-ne corect efortul pe care-l facem pentru a nu ne pierde starea de echilibru, alimentandu-ne fara lacomie dar sanatos (cat mai putine prajeli, multe legume, fructe, cereale, de preferinta carne de peste si pasare - daca se poate de curte, evitand alimentele si bauturile cu multe E-uri, band multe lichide - apa, ceai din plante), facand multa miscare in aer liber si punand pe primul plan credinta in Creator manifestata prin fapte.
* * *
Nu as vrea sa se inteleaga ca numai prin supraefort ne putem imbolnavi. Sunt si alte „metode“ prin care se poate pierde cu usurinta sanatatea.
Lipsa de activitate, lenea, comoditatea, sedentarismul, lipsa de miscare duc in aceeasi directie.
Pentru ca organismul uman este proiectat de Dumnezeu ca un „vehicul“ pe care noi sa-l folosim in mod activ, pentru acumularea de noi experiente, pentru a indrepta greselile din trecut etc. Pe de alta parte, omul vine pe Pamant si ca sa creeze, sa lase ceva in urma lui.
De aceea, lenesii sunt amendati prin tot felul de necazuri, ghinioane, boli care au rolul sa-i mobilizeze sa-si foloseasca corpul fizic si mentalul la parametri normali.
* * *
Neîmpacarea cu sine este o sursa sigura de imbolnavire, pentru ca cine nu se accepta asa cum este, nu se va putea intelege prea bine nici cu cei din jurul sau. Si prin aceasta atitudine vis-a-vis de viata, ne fabricam energia negativa care produce boala. Acelasi tip de energie este generata si de toate trasaturile de caracter negative.
Oamenii mandri, orgoliosi (orgoliul este foarte periculos pentru om), invidiosi, rautaciosi, barfitori, lacomi, mincinosi, prefacuti, pemanent nervosi se autoimbolnavesc.
Multi, atunci cand dau de sume mari de bani sau sunt numiti intr-o functie importanta, isi schimba caracterul, devin mandri, foarte orgoliosi, in loc sa incerce sa-si ajute semenii, sa se aplece cu dragoste asupra celor in suferinta.
Este imperios necesar sa va corectati aceste trasaturi de caracter reprobabile cat mai aveti timp, caci altfel puteti fi loviti in ceea ce aveti mai drag pe lume.
* * *
Cred unii ca daca merg la biserica, se spovedesc si se impartasesc de cateva ori pe an, au rezolvat toate problemele, pot face orice pentru ca ii iarta Dumnezeu.
Spovedania este o mare binefacere pentru cel care vrea sa-si recunoasca greselile, deoarece se usureaza de povara acestora, si isi purifica sufletul daca nu mai repeta raul facut.
Insa cine crede ca greselile se sterg asa din senin si apoi suntem imaculati, se inseala. Doar prin rugaciune, prin apropierea de Divinitate, prin fapte de iubire fata de semeni putem sa compensam cumva raul facut.
Daca mergeti la biserica ca sa faceti act de prezenta, iar in timpul slujbei sunteti cu mintea in alta parte, perturbandu-i (cel putin energetic) pe cei care cauta conectarea, pentru ca apoi toata saptamana sa va purtati ca si cand „nu ati avea nici un Dumnezeu“, va pierdeti timpul degeaba.
Pe Bunul Dumnezeu îl bucură faptele de credinta. Mai mult, spun unii luminati: „Credinta fara fapte de credinta nu e credinta“.
Sunt multi care au impresia ca sunt foarte credinciosi, se declara ei foarte credinciosi, dar prin atitudinea lor nu prea respecta multe din cele 10 porunci dumnezeiesti. Le considera ca fiind facultative. Asa ca isi permit sa-si judece semenii cu patos, ii urasc si ii invidieaza pe altii pentru bogatia dobandita sau pentru alte calitati, sunt vesnic nemultumiti si li se pare soarta lor nedreapta.
In mod cert, nu aceasta este credinta care ne poate apropia de Dumnezeu. Mult mai credincios decat fariseii este cel care nu merge la biserica, nu posteste, nu se roaga, dar in viata de zi cu zi, respecta multe din cele 10 porunci. El nu constientizeaza, dar este credincios prin faptele sale.
Asadar, cautati sa intrati in Casa Domnului cu umilinta si smerenie si atunci energia purificatoare a Sfantului Duh, pogorata in timpul slujbei va va patrunde fiinta. Gustati astfel sentimente de inaltare, de beatitudine si va veti intoarce acasa mai buni ca inainte.
* * *
Cei care merg la biserica ca sa dea acatiste de razbunare (sa-l pedepseasca Dumnezeu pe .....), comit un mare pacat. Indiferent daca ar avea dreptate sau nu, asemenea oameni se joaca cu focul si isi vor atrage multe nenorociri (majoritatea cad de multe ori asupra copiilor lor), pentru ca in Casa Domnului trebuie sa intram cu ganduri de iubire, nu cu dorinta de razbunare.
Sa lasam judecata in voia Domnului.
De aceea una din cele mai puternice rugaciuni este : „ Faca-se Doamne voia Ta“
Aceasta este intr-adevar, una dintre rugaciunile de mare forta si ne poate ajuta mult in masura in care pleaca din inima, pentru ca am reusit sa ne convingem toata fiinta noastra de acest adevar.
„Faca-se Doamne voia Ta“, inseamna sa ne supunem fara cracnire vointei Divine, sa privim dificultatile vietii ca pe niste datorii ale noastre sau ca pe incercari ale Celui de Sus, pe care daca le acceptam si le rezolvam in spiritul credintei, crestem din punct de vedere spiritual.
Sunt unii insa, care nu vor in ruptul capului sa-si accepte soarta, iar aceasta neampacare cu sine ia cateodata forme foarte periculoase.
Si asa ajung unii sa blesteme.
Blestemul este unul dintre cele mai grele pacate pe care le poate comite cineva, indiferent de motivatia invocata.
El poate sa loveasca sau nu, in functie de protectia Divina de care se bucura cel vizat, dar in mod sigur, blestemul va lovi mai devreme sau mai tarziu in cel care l-a formulat si in familia acestuia. Practic, va autodistrugeti blestemand si ii distrugeti si pe cei dragi din jurul dumneavoastra.
Daca aveti cumva in familie sau printre cunoscuti indivizi care recurg la asemenea practici si considerati ca puteti fi tinta lor, singura protectie posibila si eficienta este conectarea la Divinitate prin rugaciune si post. Spuneti cate o rugaciune si pentru sufletul lui ratacit (sa-l lumineze Dumnezeu sa nu mai cada in greseala).
Sub nici o forma insa, nu raspundeti cu ura la ura, caci veti pierde.
Lasati aceasta lupta in sarcina Domnului. Iar dumneavoastra cu cat veti face mai multe fapte de credinta care sa indulceasca viata celor in suferinta, cu atat veti deveni mai puternici, veti deveni o forta pe care nimic rau nu o va patrunde, pentru ca raul nu va gasi nici o fisura in scutul dumneavoastra protector.
Poate sunteti sceptic, dar chiar asa se intampla. Mai mult decat atat, o rautate indreptata impotriva unui om pur, se intoarce impotriva celui care a emis-o, cu o forta dubla. Clarvazatorii autentici simt si vad aceste fenomene energetice.
Poate intr-o aparitie viitoare vom aborda stiintific aceste aspecte ale cunoasterii spirituale.
* * *
Asa cum exista Bunul Dumnezeu, exista si celalalt. Il voi numi d.... pentru ca nu vreau si nici nu pot sa-i scriu numele (sincer, imi vine foarte greu sa astern aceste randuri, am vrut chiar sa renunt, dar cred ca trebuie tras neaparat acest semnal de alarma).
Din nefericire, multi dintre noi folosesc in vorbirea curenta in mod periculos de frecvent cuvantul d...., care ii ajuta la alcatuirea unor injuraturi sau pur si simplu pentru ca asa s-au obisnuit, si li se pare ca in acest mod au un limbaj mai interesant.
Nu este deloc interesant sa te conectezi atat de des la energia celui intunecat, pentru ca puteti primi numai necazuri, ghinioane, boala.
Apelandu-l foarte des pe d...., nu faceti decat sa va indepartati de ceea ce inseamna Bine.
Tineti minte !
Acest cuvant (d...) trebuie sa dispara definitiv din vocabularul dumneavoastra.
* * *
Viciile: tutunul (oricat de putin), alcoolul in exces (de droguri nici nu mai are sens sa vorbim) subrezesc semnificativ sanatatea.
Alcoolul produce in timp leziuni ireversibile pe creier, afecteaza grav ficatul si sistemul digestiv etc., te poate conduce la starea de epava umana.
Tutunul afecteaza grav caile respiratorii, plamanii, periclitand buna functionare a unor organe vitale (inima, ficat, rinichi, si altele). In acelasi timp se numara printre factorii principali care determina cresterea aciditatii in organism, luand fiinta astfel multe boli care in aparenta n-au legatura cu fumatul. De asemenea, ii imbolnaviti cu nepasare si pe cei de langa dumneavoastra, care nefumatori fiind, sunt obligati sa va suporte fumul.
Chiar nu va ganditi deloc la cei dragi (copii, nepoti) carora le scurtati viata, doar ca sa consumati dumneavoastra aceasta otrava?
Implicatiile acestui viciu sunt mult mai ample decat sanatatea fizica; el actioneaza in planuri subtile (care nu fac obiectul acestui volum) si cand ne retragem din aceasta viata, la momentul fixat de Dumnezeu, luam cu noi aceasta incarcare energetica nociva.
O cunostinta de a mea intreba ceva de genul : „care este diferenta dintre un mort sanatos si un mort care a fumat?“. Raspunsul este: „Diferenta este enorma! Mortul sanatos fizic si mental se ridica la lumina in planul corespunzator evolutiei sale spirituale (putem sa-l numim generic RAI), iar mortul intoxicat cu tutun, alcool, ganduri si fapte urate ajunge acolo unde merita, toxicitatea din corpul sufletesc (care nu moare o data cu trupul fizic) nepermitandu-i o inaltare in straturile spirituale superioare. „Abia atunci, cel ce a gresit pe Pamant va constientiza prostiile facute, si din pacate, suferinta corpului sufletesc are un impact mult mai puternic asupra noastra decat suferinta in corp fizic.
Pentru multi dintre dumneavoastra este un raspuns socant, care marturisesc ca depaseste limita pe care mi-am impus-o la editarea acestui volum si este un subiect care va fi tratat probabil, intr-o aparitie viitoare.
Indiferent ce credeti, debarasati-va de vicii, macar pentru impactul negativ pe care-l au asupra corpului fizic. Parca-i aud acum pe cei care spun: „Dar bunicul a trait 95 de ani, a fumat mult si a murit de moarte naturala!“ Da, dar bunicul dumneavoastra a trait probabil la tara (macar tineretea), in aer curat, cu alimentatie fara E-uri, cu multa miscare fizica, fara stres si a avut sansa sa aiba un organism mai rezistent. Aveti garantia ca organismul dumneavoastra este la fel de puternic? Si daca da, cu certitudine traiti in cu totul alte conditii decat a trait bunicul dumneavoastra, si oricum, fumatul va afecteaza grav corpul sufletesc care nu moare o data cu corpul fizic.
Le-as spune tinerilor din ziua de azi care se apuca de fumat, unii de la o varsta frageda, ca macar, pentru motivul de a fi in pas cu moda, ar trebui sa se debaraseze de acest obicei nociv, pentru ca in tarile dezvoltate la care ei viseaza, cum ar fi SUA, acest obicei a devenit o rusine.
Doi prieteni ai mei, sot si sotie, fumatori amandoi, care s-au intors de curand din America au intampinat mari probleme. In casa gazdei, (un prieten american), nu puteau fuma pentru ca fumul degajat risca sa declanseze sistemul de stingere a incendiului cu care era prevazuta locuinta. Pe strada era de-a dreptul jenant si nu vedeai pe nimeni tragand din tigara in zonele civilizate.
* * *
Un alt factor puternic nociv pentru organism este stresul. Cei care si-l asuma in mod constient (lucreaza in conditii de stres) trebuie sa se gandeasca foarte bine la ceea ce fac, pentru ca este demonstrat stiintific medical ca stresul se acumuleaza in timp si, cand atinge un anume nivel critic, omul se imbolnaveste.
Putin cunosc ca perioadele de odihna (care au multe efecte benefice asupra organismului ) nu anuleaza si cumulul de stres.
Practic, trebuie sa avem grija ca acest stres adunat intr-o viata, sa nu atinga un prag care sa ne puna in pericol sanatatea.
* * *
Starile nervoase sunt iarasi, periculoase. De multe ori ne enervam din motive puerile si ne afectam starea de sanatate in mod gratuit, pentru lucruri care nu ne ating deloc: s-a dat o lege nedreapta care insa dezavantajeaza pe altcineva , un politician a declarat ceva neplacut, o cunostinta de-a noastra a luat o decizie contrara sfatului nostru etc.
Sunt si situatii care ne afecteaza, si aparent avem motiv sa ne enervam, dar am fi tare destepti daca nu le-am pune la suflet, macar pe acelea care nu le putem schimba.
Se intampla ca atunci cand conduci un autoturism, un altul „sa-ti taie fata“. Reactia obisnuita si imediata (cel putin la noi in tara) este „de a complimenta“ pe celalalt cu injuraturi, gesturi obscene, cu alte cuvinte, un adevarat „schimb de amabilitati“. Constatam ca, dupa un asemenea meci, suntem intr-un hal de nervi ingrozitor, tensiunea creste, buna dispozitie piere si astfel, ne-am incarcat negativ si am mai acumulat un pic de stres care putea sa lipseasca.
Cu alte cuvinte, ne imbolnavim inutil, pentru ca nu o sa reusim sa mai facem educatie cuiva care nu are cei 7 ani de acasa. Pe de alta parte, putem intalni o situatie in care cineva sa greseasca fara intentie, trecand printr-un moment greu in viata, si trebuie sa-l intelegem.
* * *
Spiritul critic exacerbat este boala curata. Toti sunt in fel si chip, toti gresesc, numai noi suntem foarte grozavi. Este amuzant cum isi critica unii semenii pentru niste fleacuri, dar nu observa cum cheltuiesc ei din putinul pe care-l au, in fiecare zi, pe tigari, alcool ca sa-si ruineze sanatatea (vorba aceea „nu-si vad barna din propriul ochi“).
Le recomand celor care nu mai pot de grija altora sa-l lase pe Bunul Dumnezeu sa ne judece. Noi nu castigam nimic daca ne criticam sau ne barfim semenii, doar pierdem o energie pe care o putem folosi in scopuri benefice si, orice pierdere de energie, creaza un dezechilibru in organism.
* * *
Daca suntem generosi, ne iubim semenii si ii apreciem ajutandu-i pe masura posibilitatilor noastre in mod dezinteresat, inseamna ca facem fapte de credinta pe placul Bunului Dumnezeu.
Sa nu fim orbi si lacomi, si in egoismul nostru sa nu ne pese decat sa ne fie noua bine, in timp ce, aproape de noi exista atata suferinta. Sunt oameni care trebuie si merita sa fie ajutati cu hrana, imbracaminte , o vorba buna, un sfat prietenesc etc. Ajutorul pe care-l dam unui prieten, ca si el la randul lui sa ne faciliteze ceva, sau pentru ca cineva din familia lui are o functe importanta si la o adica putem profita, acela nu este ajutor, este interes.
Cand ajutam sau daruim, trebuie sa facem aceste gesturi cu dragoste din toata inima, fara sa asteptam vreodata ceva in schimb. Aceasta este atitudinea corecta si bine primita. Vedeti in jurul dumneavoastra multi oameni sarmani. Nu asteptati sa va ceara ei, ci daruiti-le dumneavoastra cele trebuincioase, pentru ca ei sa poata supravietui si infaptui destinul dat. Sunt camine de copii orfani sau abandonati, camine de batrani, multi pensionari care, dupa o viata de munca, nu-si pot plati nici intretinerea. Daca dumneavoastra nu-i ajutati, atunci cine? Pentru ca, majoritatea celor in drept sa o faca, nu-si vad decat propriile lor interese.
Faceti in asa fel ca, si in sufletul celor amarati, sa se aprinda flacara bucuriei, caci Bunul Dumnezeu vă va răsplăti inzecit. Asa ca cine da, isi da lui, cine ia de la altii, ia de la el. Atunci cand faceti o pomana pentru sufletul cuiva drag plecat dintre noi, puneti in pachetele alcatuite cu dragoste, alimente de calitate, care sa-i bucure pe cei ce le primesc. Daca aveti o situatie materiala delicata, dati un simplu covrig de pomana, dar dati-l din inima si va fi la fel de bine primit. Sa nu va zgarciti daca aveti posibilitati, pentru ca satisfactia celor ce primesc pomana, ajunge in mod real, prin puterea gandului, la sufletul in numele caruia s-a dat hrana. Acesta simte intr-adevar o senzatie de fericire.
Nici nu putem descrie in cuvinte vibratiile inalte de lumina care-i invaluie pentru faptul ca in numele lor, sunt ajutati oameni aici pe pamant, iar noi cei apropiati lor nu i-am uitat si le cinstim memoria prin fapte de credinta si nu cu plansete care n-ajuta pe nimeni.
Din contra, bocetele produc multa suferinta celor plecati dintre noi, pentru ca durerea noastra exteriorizata fara masura devine o energie negativa pe care o transmitem corpului lor sufletesc. Sau mai simplu spus, ei recepteaza ce emitem noi. Le transmitem dragoste, vor fi invaluiti de dragostea noastra; le transmitem lacrimi de suferinta, sufletul lor va fi ars de lacrimile noastre.
* * *
Atunci cand suntem invitati la o aniversare, cumparam de obicei un cadou. Sa stiti ca este foarte important ca acel cadou sa-l daruiti din suflet si in acelasi timp sa-l bucure pe sarbatorit. Bucuria lui vi se va transmite energetic dumneavoastra si veti avea mult de castigat prin receptionare unei astfel de energii benefice, chiar daca atentia respectiva v-a costat ceva mai mult.
Tatal meu, Dumnezeu sa-l lumineze acolo unde este el acum, avea pe vremuri (anii ‘60) un prieten foarte bun, stiu ca se numea Nitu. Acesta a fost trimis in interes de serviciu in Japonia si cand s-a intors, pe langa alte atentii, tatal meu a primit de la el un desfacator de conserve si o unghiera, amandoua fabricate cu simt de raspundere, dintr-un otel exceptional si in mod cert n-au fost cumparate de la solduri, cum fac unii ca sa scape de obligatii. Si in ziua de azi, dupa aproape 40 de ani, eu folosesc acea unghiera si acel desfacator de conserve pentru ca sunt mai bune decat altele noi, de firma. Si de fiecare data cand le utilizez, ma gandesc cu drag la domnul Nitu, si ii multumesc. Sa-i dea Dumnezeu sanatate, daca mai este printre noi, sau Dumnezeu sa-l lumineze daca a parasit Pamantul, pentru ca nu mai stiu nimic de dansul de zeci de ani.
Asa ca, domnule Nitu, daca mai esti printre noi si simti cateodata o stare de bine care parca vine de undeva, din exterior, sa stii ca s-ar putea sa desfac eu o conserva.
Vedeti cum, un cadou simbolic, poate bucura pe cineva practic toata viata !
* * *
La polul opus generozitatii stau egoismul, lacomia, inselatoria care genereaza multa durere si suparare celor nedreptatiti, si cand se va face dreptate, tot ceea ce ati emis negativ si toate necazurile pricinuite semenilor se vor intoarce impotriva dumneavoastra cu o forta devastatoare.
Pentru ca, cei ce incalca legile divine universale, platesc scump.
Singura necunoscuta aici este momentul in care ei primesc nota de plata pentru raul creat, dar este irelevant daca raportam la scara evolutiei spirituale vesnice. Faptul ca scapam nepedepsiti 10-20 de ani aici pe pamant, nici nu se simte la nivel universal si, cu cat platim mai tarziu, exista riscul sa acumulam mai multe greseli.
In multe tranzactii, afaceri, vanzari de case, autoturisme, cand este vorba de sume importante de bani, multi nu stiu cum sa te pacaleasca ascunzandu-ti diferite defecte. E o chestiune de timp pana cand celalalt realizeaza ca a fost inselat. Si, toata supararea indreptatita a celui inselat, se transmite energetic celui care a pacalit, pricinuindu-i in timp diverse necazuri sau probleme de sanatate.
Asa ca, intr-o afacere castiga cel care a obtinut un pret corect, dar in acelasi timp, si-a multumit si partenerul, iar amandoi se pot privi in ochi fara resentimente, atunci cand se vor mai intalni.
Sau altfel spus, „ invinge“ intr-adevar intr-o afacere cel ce castiga energetic (pot fi ambii parteneri deopotriva).
* * *
In ceea ce priveste relatiile interumane de prietenie, de colegialitate, trebuie sa avem taria sa recunoastem atunci cand am gresit (cu gandul, cu vorba , cu fapta). „O greseala recunoscuta este pe jumatate iertata“, spune un vechi proverb romanesc. Sunt foarte penibile situatiile cand cineva isi mentine cu tarie parerea intr-un domeniu in care nu este pregatit, doar pentru ca el crede ca le stie pe toate sau ca o opinie contrara chiar demonstrata stiintific nu este pe placul lui.
Oamenii de acest gen nu reusesc sa ne demonstreze decat ca sunt orgoliosi si prosti. Pentru ca cineva intr-adevar inteligent, chiar daca nu are cunoastere intr-un anumit domeniu, are deschiderea necesara de a se informa sau macar se abtine de la comentarii, eventual pune intrebari. Multi nu detin nici macar 5% din informatii despre o tema, o persoana sau o anumita situatie, dar se apuca sa comenteze sau sa critice chiar virulent.
Daca nu sunteti in mijlocul evenimentelor, abtineti-va sa va expuneti punctul de vedere la modul absolut, caci deveniti ridicoli, agresand energetic niste oameni nevinovati si veninul emis se va intoarce la „sursa“.
Pentru ca noi primim ceea ce emitem.
Una dintre situatiile cele mai stupide pe care le-am intalnit, au fost cele in care cineva a incercat sa ma convinga de contrariul a ceea ce am trait eu prin propriile mele experiente. Va dati seama, este ca si cum dumneavoastra aveti o Dacia rosie si eu incerc sa va conving, contrazicandu-va pe un ton superior, ca de fapt sunteti posesorul unui Trabant verde. Nu devin eu caraghios? Procedand asa, veti constata ca lumea incepe sa va evite pentru ca deveniti obositor. Aceeasi senzatie o genereaza cei care, in timpul unor discutii, incep sa se vaite la nesfarsit, cu alte cuvinte isi desarta tot sacul cu necazuri in bratele voastre. Prin aceasta atitudine, fara voia lor, se transforma in vampiri energetici, si dupa o astfel de intalnire pleci cum se spune „golit de energie“.
Sa stiti ca, nimanui nu-i face placere sa va asculte povestind in continuu despre toate suferintele voastre si cu timpul, lumea va va ocoli.
Unul dintre motivele importante pentru care unii oameni nu sunt doriti in societate si nu prea au prieteni, este si faptul ca incearca sa traiasca involuntar pe energia altora.
Oricum, cei care cupleaza la astfel de discutii ar fi bine sa stie ca este o mare greseala sa se incarce cu problemele altora; ei trebuie sa-si consacre energia pentru a-si depasi propriile greutati. In caz contrar, nu faceti decat sa va dezechilibrati energetic si sa pregatiti terenul pentru o viitoare afectiune.
Ce-i de facut in astfel de cazuri? Rugati-l pe interlocutorul dumneavoastra sa comute discutia pe subiecte mai placute sau mai interesante, de la care eventual puteti invata ceva, in caz contrar scurtati intrevederea la minimul posibil si, pe viitor, rariti cat se poate de mult contactele cu el.
Un caz aparte, sunt oamenii care se vaita de „mama focului“ ca nu le ajung banii pentru mancare, achitarea intretinerii etc. dar stau in apartamente sau case de peste 30.000 de dolari. Ei nu admit in ruptul capului sa se mute in spatii mai modeste pentru a iesi din impas. Sa stiti ca il maniati pe Dumnezeu. Inzestrati cu o asemenea avere nu aveti dreptul sa va plangeti.
Gandind corect, fara sa va legati in mod bolnavicios de peretii in care locuiti, puteti sa va asigurati din resurse proprii un trai decent pana la sfarsitul vietii.
Tot epuizanti sunt cei care au niste fixatii pe anumite subiecte si episoade din viata lor, ti le povestesc ori de cate ori te intalnesc, chiar daca tu le stii pe dinafara, dar pana nu-si fac numarul, nu scapi. Sunt oameni carora le place foarte mult sa se auda vorbind si nici nu-i prea intereseaza daca ii asculta cineva sau nu. In situatia in care vrei sa le spui si tu cateva cuvinte, nu-ti permit, pentru ca vor sa se auda numai pe ei.
Invatati oameni buni sa-i ascultati si pe cei din fata dumneavoastra, daca nu din respect, macar ca, de multe ori aveti ceva de invatat.
Am observat ca aceasta tipologie umana are si mania de a arunca vina in exterior. Altii sunt de vina pentru ceea ce li se intampla lor, ei n-au gresit niciodata cu nimic.
Vinovati sunt prietenii, rudele, guvernul etc. pentru situatia in care au ajuns. Dar lipsa de prevedere de care au dat dovada in viata, indolenta, lenea, dezorientarea, neseriozitatea i-a condus aici. Nici nu-si dau seama multi (si nici nu afla in multe cazuri) cat de mult pierd prin neseriozitate in viata.
Pot rata multe oportunitati fara sa afle, caci nimeni nu le spune „ti-as incredinta un post bine platit, o afacere foarte avantajoasa sau as garanta pentru tine daca nu m-ai fi dezamagit in situatia X sau Y“. Si uite asa, suportam consecintele prostiilor facute anterior si se verifica inca o data ca tot ceea ce gresim pe acest pamant, platim.
Suntem sanctionati direct, dar percepem indirect prin scaderea calitatii vietii.
* * *
Vrem de multe ori sa obtinem un anumit avantaj de la o cunostinta, de la seful ierarhic, oricum de la o persoana pe care nu o prea avem la inima din indiferent ce motive.
Ne adresam cu zambetul pe buze foarte politicos, dar in interiorul nostru fierbem, iar aceasta stare launtrica se transpune printr-o agresiune energetica indreptata catre interlocutorul nostru. Si constatam cu surprindere ca, raspunsul primit nu concorda cu modul mieros cu care ne-am adresat. Noi ne-am fi asteptat sa ni se raspunda cu aceeasi amabilitate si sa ni se satisfaca doleanta.
Ce se intampla de fapt: energia negativa care pleaca din noi simultan cu vorbele alese, este corect perceputa de campul energetic al celui caruia ne adresam. Il irita pe acesta si in mod inconstient el ne raspunde precum meritam.
De multe ori, insa, lucrurile nu se opresc aici. Pentru ca raspunsul nu ne satisface, ne enerveaza, iar interlocutorul nostru ne devine si mai antipatic, conflictul energetic se amplifica si, cateodata, se ajunge la ruperea relatiilor.
Vinovati pentru ceea ce se intampla, suntem insa numai noi, cei care generam aceste conflicte energetice, pentru ca gandim anapoda si n-am invatat ca nu avem voie sa uram pe nimeni, nici sa fim suparati (nici macar pe cei ce ne-au gresit), nici sa desconsideram pe nimeni.
Cand cineva ne-a nemultumit, este normal sa fim suparati pe respectivul cinci secunde, un minut, cinci minute. Suntem oameni, si pentru cei mai multi dintre noi, pana vom atinge gradul de evolutie la care din reflex sa nu ne mai irite nimic din ceea ce ni se intampla, nici macar o secunda, mai este o cale lunga.
Pericolul nu-l reprezinta minutul de suparare, ci neputinta noastra de a ierta, ceea ce duce la crearea unei stari permanente de iritare, care genereaza energie negativa, imbolnavindu-ne treptat. Daca reusim printr-un efort de vointa sa ne impacam in adancul inimii cu toti, o sa constatam cu surprindere ca aceleasi rugaminti adresate la fel de civilizat, vor avea un raspuns mult mai avantajos pentru noi.
Si dupa cateva experiente de acest gen, vom ajunge la concluzia ca ne costa prea mult sa uram pe cineva. Si vom inregistra un mare progres in modul nostru de gandire.
* * *
Se consuma foarte multa energie pe planeta Pamant in mod inutil prin fel de fel de dispute pe teme religioase sau datorita unor pareri diferite in ceea ce priveste spiritualitatea.
Din punctul meu de vedere nu conteaza (sau conteaza mult prea putin) daca credem sau nu in reancarnare, de exemplu . Au insa o importanta imensa pentru noi si semenii nostri faptele de iubire morala pe care le facem aici pe pamant si cunostintele stiintifice din toate domeniile pe care le acumula m si ne ajuta sa fim mai buni (de la Valeriu Popa citire).
Adica sa facem cat mai mult bine in jurul nostru, pregatindu-ne temeinic ziua de maine.
Altfel, ne pierdem in discutii sterile risipind o energie pretioasa, si nu „construim“ nimic valoros pentru sufletul nostru.
* * *
Daca nu exista un singur mod de alimentatie benefic general valabil, datorita cerintelor specifice fiecarui organism in parte (mai ales in situatii de boala ), modul de gandire corect este acelasi pentru toti oamenii, respectiv gandirea pozitiva cu care ne putem integra in marele ocean de lumina al spiritului universal.
Trebuie sa gandim benefic fara exceptie si cei bogati si cei saraci si cei inteligenti si cei mai putin dotati cerebral si cei cu trei doctorate si cei cu patru clase primare, daca vrem sa evoluam spiritual.
* * *
Este absolut obligatoriu sa gandim pozitiv, pentru ca astazi suntem ceea ce am gandit ieri , iar maine vom deveni ceea ce gandim acum.
CEZAR DUMITRACHE


PRELUAT DUPA : www.valeriu-popa.santamia.ro/gandire.htm

ADA KALEH

Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh.

Din cauza poziţiei strategice ale insulei, în conflictul austro-ungar cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanţă deosebită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreaţă împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupaţia insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria şi Imperiul Otoman. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 şi 1791.

Uitată la Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea din populaţia insulei era de origine turcă.

Înaintea creării lacului de acumulare de la Porţile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Şimian în anii următori, a fost însă fară succes.

Idea încercării reconstrucţiei insulei Ada Kaleh, însă încă nu a fost abandonată.

Corul Madrigal: Colinda de Florii

Sissel & Gheorghe Zamfir - Seven Angels

Gheorghe Zamfir-Everything I do

DUMINICA FLORIILOR !

Florii si Pelerinajul de Florii

Pelerinajul de Florii ne aminteste, impreuna cu Sfintele Evanghelii (vezi Matei 12, 1-10 si Ioan 12, 12-18) si cu slujbele Bisericii Ortodoxe, ca Mantuitorul a intrat in Ierusalim pentru ca apoi, in saptamana urmatoare, sa patimeasca multe suferinte, culminand cu Rastignirea Sa pe Cruce (vezi Ioan 2, 13 si 3, 14).



Pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa si sa se incheie intr-o biserica



Pelerinajul de Florii practicat astazi vesteste, ca si cartile de slujba, legatura duhovniceasca dintre Sambata invierii lui Lazar, urmata de Duminica Intrarii Domnului in Ierusalimul pamantesc, si Sambata Mare a odihnei Domnului in mormant, urmata de Duminica Invierii Domnului.



Pelerinajul de Florii este, de fapt, o adeverire a biruintei lui Hristos asupra mortii lui Lazar si o prevestire a biruintei lui Hristos asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului, prin Invierea Sa proprie din morti. Pelerinajul de Florii vesteste, asadar, ca si cartile de slujba ortodoxe, legatura dintre Taina Crucii si a Invierii Domnului, dintre intrarea Domnului in Ierusalimul pamantesc, ca sa patimeasca „pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire“, si intrarea Domnului in Ierusalimul ceresc, ca sa ne daruiasca noua viata si bucurie vesnica.



In orice oras sau localitate s-ar desfasura el si oricate opriri ar cuprinde, pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa intr-o biserica si sa se incheie intr-o alta biserica. De ce? Pentru ca taina Ierusalimului ceresc sau taina Noului Ierusalim (vezi Apocalipsa 21, 2) este acum continuta ca arvuna in fiecare biserica ortodoxa sfintita, dupa cum se spune in slujba de sfintire a noii biserici, cand se canta: „Innoieste-te, innoieste-te, Noule Ierusalime (...), ca slava Domnului peste tine a stralucit. Aceasta casa, Tatal a zidit-o; aceasta casa, Fiul a intarit-o; aceasta casa, Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o, a sfintit-o si a sfintit sufletele noastre“.



Vedem, asadar, ca rostul Bisericii in lume este sa ne pregateasca pentru inviere si pentru intrarea in Ierusalimul ceresc. De aceea, in timpul slujbei de Inviere, in noaptea de Pasti si in toata Saptamana Luminata cantam o alta cantare, ce se refera la Ierusalimul ceresc, dar si la Maica Domnului ca Mama a lui Hristos si icoana vie a Bisericii Sale: „Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit! Salta acum si te bucura, Sioane! Iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau!“.

Pentru ca Biserica poarta in ea taina Ierusalimului ceresc si ne pregateste pentru Inviere sau pentru Pasti, adica pentru trecerea de la pacat la sfintenie, de la moarte la viata si de pe pamant la cer, ea a fost numita „laboratorul Invierii“ (Sfantul Maxim Marturisitorul).



Pelerinajul de Florii - Procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale



Pelerinajul de Florii este un semn de credinta si speranta; el ne cheama la un pelerinaj interior, al sufletului, la o inaintare duhovniceasca spre inviere. Pelerinajul de Florii, ca o procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale, dar si ca o calatorie-trecere a noastra prin cetate, este si simbol al vietii noastre trecatoare, sedere provizorie intr-o cetate a patriei pamantesti spre mutare in cetatea netrecatoare din ceruri, dupa cum ne invata Sfantul Pavel, Apostolul Neamurilor, zicand: „N-avem cetate statatoare aici, ci cautam pe aceea ce va sa fie“ (Evrei 13, 14) sau ca „cetatea noastra este in ceruri“ (Filipeni 3, 20).



Pelerinajul de Florii care ne pregateste pentru a inainta spre Sfintele Pasti ne cheama sa meditam la trecerea noastra prin viata si prin lume. Cand purtam in maini lumanari si flori, sa ne gandim cata lumina am adunat in sufletele noastre si cata lumina raspandim in jurul nostru sau lasam in urma noastra, cand trecem dintr-o cetate in cealalta. Sa ne intrebam cate flori frumoase ca gesturi si fapte bune am primit in cetatea pamanteasca si cate flori in crestere lasam in urma noastra? Astfel, pelerinajul nostru catre Ierusalimul ceresc incepe mai intai in sufletele noastre, pe „calea credintei“, adunand florile faptelor bune pentru intalnirea cu Hristos Domnul, Cel ce a facut din Crucea Sa scara de inviere pentru noi si din Invierea Sa, inceputul vietii noastre vesnice.



Pelerinajul de Florii - Simbol al prieteniei cu Hristos



Pelerinajul de Florii ne aminteste de iubirea lui Hristos fata de prietenul Sau Lazar si fata de surorile acestuia, Marta si Maria. Sfanta Evanghelie dupa Ioan ne spune ca, vazandu-l mort pe Lazar, „Iisus a lacrimat“ (loan 11, 35), iar iudeii se mirau, zicand: „Iata cat de mult il iubea“ (Ioan 11, 36). Iubirea lui Hristos pentru prietenul Sau Lazar cuprinde peste timp pe toti cei ce prin credinta sunt prietenii Lui. De aceea, cantarea numita tropar, care se canta la sarbatoarea Floriilor, arata legatura intre invierea lui Lazar din sambata Floriilor si invierea cea de obste, a tuturor oamenilor: „Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorul mortii, cantam: Osana, Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel ce vii intru numele Domnului“.



Hristos, Cel ce a inviat din morti pe prietenul Sau Lazar, va invia pe toti oamenii la venirea Sa intru slava, iar celor ce au crezut in El si L-au iubit, prin rugaciune si fapte bune, le va darui bucuria Sa cea vesnica. Iata de ce pelerinajul de Florii este si un pelerinaj al prieteniei cu Hristos si cu toti cei care-L iubesc pe El, un semn al bucuriei intru credinta. Credinciosii care participa cu credinta si dragoste la pelerinajul de Florii sunt prieteni ai „Mielului-Hristos“, Cel ce Se aduce pe Sine ca jertfa de Pasti, pentru pacatele noastre. Dar „Mielul-Hristos“ este, in acelasi timp, „Mirele Bisericii“, Cel ce daruieste Miresei Sale bucuria invierii si a vietii vesnice (vezi Ioan 3, 29; II Corinteni 11, 2; Galateni 4, 27; Apocalipsa 21, 2). In acest inteles, pelerinajul de Florii este o marturie a prieteniei, a fratietatii si a bucuriei in Hristos-Domnul. El aduna intru bucurie preoti, credinciosi si credincioase din diferite parohii, copii, tineri si varstnici, oameni simpli si oameni de vaza din cetate, ca sa aduca rugaciuni si cantari de lauda lui Hristos, Iubitorul de oameni si Biruitorul mortii.



Semnul libertatii de a cauta sfintenia, omenia, pacea si bucuria



Dupa cum Iisus l-a chemat pe Lazar la viata in Comuniune zicand: „Lazare, vino afara!“, ne cheama si pe noi sa traim in comuniune frateasca in cetate.



Pelerinajul de Florii ne elibereaza de monotonie si izolare, intrucat da nastere unui eveniment nou, in cetate, un eveniment de bucurie si sarbatoare. El constituie o comuniune in procesiune, o adunare in miscare, simbol al Bisericii in misiune, care prin rugaciune si prin cantare cheama binecuvantarea lui Dumnezeu asupra orasului intreg. Astfel, pelerinajul de Florii este o binecuvantare pentru cetate, un semn al libertatii de a cauta sfintenia si omenia, pacea si bucuria.



Pelerinajul de Florii are loc dupa incheierea Postului de patruzeci de zile, post al pocaintei si al milosteniei. Icoanele si florile purtate in procesiune simbolizeaza lumina si virtutile adunate in suflet prin nevointele postului. Cu ele intampinam pe Hristos „Cel ce vine in numele Domnului“ in Ierusalimul duhovnicesc, Biserica si in sufletul omului, ca sa-i vindece acestuia patimile cele rele cu jertfa Sfintelor Sale Patimi sau Patimiri si sa-i daruiasca slavita bucurie a Sfintelor Pasti. Folosul duhovnicesc al pelerinajului poate fi cuprins in cuvinte simple: o procesiune de marturisire a credintei, o intarire in fratietate a parohiilor, un semn al libertatii si dorintei de a cauta sfintenia, un prilej de a medita asupra vietii noastre ca trecere, o prevestire a Sfintelor Pasti, o binecuvantare pentru cetate si o bucurie de sarbatoare crestina.



Daca la pelerinajul Floriilor participau odinioara imparatii sau domnitorii, el cheama azi la participare pe toti crestinii dreptmaritori care reprezinta institutii puse in slujba comunitatii sau a poporului1.



Sfantul Ioan Gura de Aur, in predica rostita cu prilejul Sarbatorii Floriilor, zice: „Caci nu dintr-o singura cetate iesim cei ce intampinam astazi pe Hristos si nu numai din Ierusalim, ci din toata lumea cea preaplina de popor a Bisericii din toate partile ies cei ce intampina pe Hristos, purtand si clatinand nu ramuri de frunze, ci aducand ca dar lui Hristos omenie, virtute, postire, lacrimi, rugaciuni, privegheri si tot felul de cinstire“.



Parintele Ene Braniste mai consemneaza ca aceasta Duminica a Intrarii Domnului in Ierusalim se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez sau a celor ce se pregateau pentru luminare, deoarece catehumenii care au fost admisi la Botez mergeau la episcop, iar el le dadea sa invete Crezul sau Simbolul Credintei. Aceeasi duminica se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca atunci imparatii acordau gratieri. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos. In trecut, atat in Bizant, cat si in Tarile Romane, la sarbatoarea Floriilor participau imparatii sau domnitorii impreuna cu inalti demnitari carora, in biserica, li se imparteau faclii ca la Pasti2.



Astazi, la pelerinajul de Florii participa toti cei ce doresc sa fie peste timp in comuniune cu toti crestinii iubitori de Hristos si de Biserica, dornici de a primi binecuvantarea lui Hristos pentru ei, pentru familiile lor si pentru orasul sau comuna in care vietuiesc. (n.r. - text cuprins in volumul „Foame si sete dupa Dumnezeu - intelesul si folosul postului“, Editura Basilica, Bucuresti, 2008)



1 In Ramos Palmarum, PG t. 59, col. 703-708; sit. 61, col. 715-720 si in Omilia la cuvintele: „Lauda suflete al meu, pe Domnul“ (Psalm 145, 1). Omilia la Psalmul 145, P. G. t. 55, col. 520, cf. Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, Bucuresti, 1993, p. 171, n.s. 3.



2 Cf. Ene Braniste, op. cit., p. 172.



† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Material preluat dupa : http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/florii-pelerinajul-florii-118170.html
Pentru mai multe informatii intrati pe : http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/

MOSTENIREA REGNULUI ANIMAL

Fiinta umana este o sinteza a tot ceea ce exista în univers. Asa încât sa nu va mire când ma auziti spunând ca si animalele se afla în ea; ele se afla în subconstientul omului, sub forma de instincte, impulsiuni, tendinte. Viata noastra instinctuala si pasionala reprezinta o multime de animale pe care avem sarcina de a le domestici si de a le pune la munca, asa cum omul a facut deja cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, camila, elefantul si altele.


Pe vremea când Adam si Eva traiau în Paradis, ei convietuiau în fratie cu animalele si acestea la rândul lor traiau pasnic împreuna. Adam le avea în grija si toate îl ascultau si îl întelegeau. Îmi veti spune ca n-ati întâlnit niciodata o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui istoric; da, dar daca aveti la dispozitie Akasha Vhronica, Analele umanitatii, puteti afla ca înainte de cadere, când fiinta umana avea lumina, cunoasterea, frumusetea, puterea, toate fortele naturii erau în armonie cu ea si o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotarât sa asculte si sa urmeze alte voci si alte vointe, simbolizate în Geneza prin sarpe, el si-a pierdut lumina ca si puterea asupra animalelor, în sânul carora s-a produs atunci o adevarata scindare: unele au continuat sa urmeze omul si i-au ramas credincioase, altele i-au declarat razboi pentru ca nu au putut sa-i ierte greseala.

Bineînteles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu vad nici o legatura între natura lor si cea a animalelor.

Dar eu va pot spune ca multe din starile noastre interioare au forma tigrilor, a mistretilor, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a caracatitelor, în timp ce altele au forma pasarilor pline de duiosie, de bunatate. O întreaga fauna misuna în interiorul nostru. Daca va închipuiti ca animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii, pterodactilii, diplodocus sau mamutii au disparut, va înselati, caci ele exista înca în noi. Îmi veti spune: “Dar nu exista atâta loc în noi!” Da, bineînteles, dar ele exista sub o alta forma în corpurile noastre: astralul inferior si mentalul inferior. Trebuie sa întelegeti ca importante nu sunt nici forma si nici dimensiunea fizica a animalului, ci natura sa, chintesenta manifestarilor sale.

Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se recunoaste printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în care se hraneste sau despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau fricos.

Despre lup nu se pomeneste atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide: când îi este foame si ataca o stâna, deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si potoli foamea, ci mai multe.

Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea; vulturul, privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria; pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul, combativitatea, s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai termina.

Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor. Pe de alta parte exista persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu câta dreptate avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti indivizi si unele animale: purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.

Urmariti-va si veti putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veti vedea ca un anume sentiment este un leu, ca un altul este scorpion... Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o analogie cu pasarile, în timp ce sentimentele îmbraca un domeniu foarte vast: reptile, patrupede, oameni si deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate... Din toate populatiile si triburile care au existat, nici unul nu a disparut. Totul traieste în om, dar va este greu sa întelegeti în ce fel si în ce stare a materiei mai subzista ele. Pentru moment eu va spun doar câteva cuvinte, dar voi sa retineti ca în om se regaseste totul: muntii, lacurile, râurile, mineralele, metalele, si bineînteles, animalele.

Si acum sa vedem care este rolul omului?

Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata de toate zilele: taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la carat, si traieste si se îmbogateste de pe urma produselor lor.

Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de Izvor. Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul lor, ei se comporta ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele, decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea denota putina caldura, dar viata interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de fiare salbatice; da, aceleasi instincte, aceleasi pofte, aceleasi cruzimi. Sa nu credeti cumva ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede ca ele pot exista în gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista! Gelozia, ura, dorinta de razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le îmblânzi, de a le dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate trebuie înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug.

Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda, turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca, ucide si devora. Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi sfâsie proprii copii. Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspiratiile pe care le-a produs. Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de forte ostile care stau la pânda si care vin sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am pierdut inspiratia, entuziasmul...” îmi vine sa-i spun: “Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost vigilent, pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul”. De multe ori însa nu spun nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate aceste elanuri frumoase au disparut?

Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie sa fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste. În India, de exemplu, unii asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina fiarelor care se plimba în jurul lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emana din aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si dragostea, cu alte cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.

Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeti prea des prin padure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în calatorie în India mi s-a întâmplat sa vizitez si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este ca n-am vazut nici macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai crud decât ei si dispareau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc. Asadar nu stiu daca sunt sau nu în stare sa îmblânzesc fiare din padure...

Si în timpul persecutiilor împotriva crestinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene, crutau unele victime. Si, din contra, altele erau imediat sfâsiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credinta, ci acele persoane erau predestinate acelui fel de a muri. Caci, felul în care omul moare nu este niciodata voia întâmplarii, fie ea muscatura de sarpe, prabusirea unei case, apa oparita, otrava, înec, glonte sau cutit, totul este hotarât de dinainte dintr-un motiv bine determinat. Fiecare fiinta are legaturi proprii cu unul din cele patru elemente, si de la caz la caz, cel care trebuie sa actioneze este pamântul, apa, aerul sau focul.

Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa actioneze si asupra celor din exterior. Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit mai întâi asupra celor din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari. Bineînteles ca simplul fapt ca ei îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei au reusit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro, dar atât; când îsi slabesc vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.

Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit într-o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu serpi de toate felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i fixeze cu asiduitate. Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte impresionati. Dar la putin timp dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii sai. Cu siguranta ca nu fusese suficient de vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa radieze acea dragoste în fata careia chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu ar fi fost muscat.

În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista în noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil decât reteaua sistemului nervos si care este limita între lumea umana si cea angelica.

Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al creatiei, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mica prin reflectarea si sinteza “macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica munca Initiatilor; din moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca declansând în ei anumite miscari, vor reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut în om, din pacate, tot în om exista si Infernul. Da, din pacate toti diavolii se afla si ei acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati, cloroformizati si unii dintre ei nu mai misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un sarpe, esti imediat muscat.
 
Din "ALCHIMIA sau CAUTAREA PERFECTIUNII"
 
Autor : OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV