Sunt eu titularul site-ului.
De ce nu am voie să urmăresc propriile postări???
Acum un an
luni, 29 martie 2010
ADA KALEH
Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh.
Din cauza poziţiei strategice ale insulei, în conflictul austro-ungar cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanţă deosebită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreaţă împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupaţia insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria şi Imperiul Otoman. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 şi 1791.
Uitată la Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea din populaţia insulei era de origine turcă.
Înaintea creării lacului de acumulare de la Porţile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Şimian în anii următori, a fost însă fară succes.
Idea încercării reconstrucţiei insulei Ada Kaleh, însă încă nu a fost abandonată.
duminică, 28 martie 2010
DUMINICA FLORIILOR !
Florii si Pelerinajul de Florii
Pelerinajul de Florii ne aminteste, impreuna cu Sfintele Evanghelii (vezi Matei 12, 1-10 si Ioan 12, 12-18) si cu slujbele Bisericii Ortodoxe, ca Mantuitorul a intrat in Ierusalim pentru ca apoi, in saptamana urmatoare, sa patimeasca multe suferinte, culminand cu Rastignirea Sa pe Cruce (vezi Ioan 2, 13 si 3, 14).
Pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa si sa se incheie intr-o biserica
Pelerinajul de Florii practicat astazi vesteste, ca si cartile de slujba, legatura duhovniceasca dintre Sambata invierii lui Lazar, urmata de Duminica Intrarii Domnului in Ierusalimul pamantesc, si Sambata Mare a odihnei Domnului in mormant, urmata de Duminica Invierii Domnului.
Pelerinajul de Florii este, de fapt, o adeverire a biruintei lui Hristos asupra mortii lui Lazar si o prevestire a biruintei lui Hristos asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului, prin Invierea Sa proprie din morti. Pelerinajul de Florii vesteste, asadar, ca si cartile de slujba ortodoxe, legatura dintre Taina Crucii si a Invierii Domnului, dintre intrarea Domnului in Ierusalimul pamantesc, ca sa patimeasca „pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire“, si intrarea Domnului in Ierusalimul ceresc, ca sa ne daruiasca noua viata si bucurie vesnica.
In orice oras sau localitate s-ar desfasura el si oricate opriri ar cuprinde, pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa intr-o biserica si sa se incheie intr-o alta biserica. De ce? Pentru ca taina Ierusalimului ceresc sau taina Noului Ierusalim (vezi Apocalipsa 21, 2) este acum continuta ca arvuna in fiecare biserica ortodoxa sfintita, dupa cum se spune in slujba de sfintire a noii biserici, cand se canta: „Innoieste-te, innoieste-te, Noule Ierusalime (...), ca slava Domnului peste tine a stralucit. Aceasta casa, Tatal a zidit-o; aceasta casa, Fiul a intarit-o; aceasta casa, Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o, a sfintit-o si a sfintit sufletele noastre“.
Vedem, asadar, ca rostul Bisericii in lume este sa ne pregateasca pentru inviere si pentru intrarea in Ierusalimul ceresc. De aceea, in timpul slujbei de Inviere, in noaptea de Pasti si in toata Saptamana Luminata cantam o alta cantare, ce se refera la Ierusalimul ceresc, dar si la Maica Domnului ca Mama a lui Hristos si icoana vie a Bisericii Sale: „Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit! Salta acum si te bucura, Sioane! Iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau!“.
Pentru ca Biserica poarta in ea taina Ierusalimului ceresc si ne pregateste pentru Inviere sau pentru Pasti, adica pentru trecerea de la pacat la sfintenie, de la moarte la viata si de pe pamant la cer, ea a fost numita „laboratorul Invierii“ (Sfantul Maxim Marturisitorul).
Pelerinajul de Florii - Procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale
Pelerinajul de Florii este un semn de credinta si speranta; el ne cheama la un pelerinaj interior, al sufletului, la o inaintare duhovniceasca spre inviere. Pelerinajul de Florii, ca o procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale, dar si ca o calatorie-trecere a noastra prin cetate, este si simbol al vietii noastre trecatoare, sedere provizorie intr-o cetate a patriei pamantesti spre mutare in cetatea netrecatoare din ceruri, dupa cum ne invata Sfantul Pavel, Apostolul Neamurilor, zicand: „N-avem cetate statatoare aici, ci cautam pe aceea ce va sa fie“ (Evrei 13, 14) sau ca „cetatea noastra este in ceruri“ (Filipeni 3, 20).
Pelerinajul de Florii care ne pregateste pentru a inainta spre Sfintele Pasti ne cheama sa meditam la trecerea noastra prin viata si prin lume. Cand purtam in maini lumanari si flori, sa ne gandim cata lumina am adunat in sufletele noastre si cata lumina raspandim in jurul nostru sau lasam in urma noastra, cand trecem dintr-o cetate in cealalta. Sa ne intrebam cate flori frumoase ca gesturi si fapte bune am primit in cetatea pamanteasca si cate flori in crestere lasam in urma noastra? Astfel, pelerinajul nostru catre Ierusalimul ceresc incepe mai intai in sufletele noastre, pe „calea credintei“, adunand florile faptelor bune pentru intalnirea cu Hristos Domnul, Cel ce a facut din Crucea Sa scara de inviere pentru noi si din Invierea Sa, inceputul vietii noastre vesnice.
Pelerinajul de Florii - Simbol al prieteniei cu Hristos
Pelerinajul de Florii ne aminteste de iubirea lui Hristos fata de prietenul Sau Lazar si fata de surorile acestuia, Marta si Maria. Sfanta Evanghelie dupa Ioan ne spune ca, vazandu-l mort pe Lazar, „Iisus a lacrimat“ (loan 11, 35), iar iudeii se mirau, zicand: „Iata cat de mult il iubea“ (Ioan 11, 36). Iubirea lui Hristos pentru prietenul Sau Lazar cuprinde peste timp pe toti cei ce prin credinta sunt prietenii Lui. De aceea, cantarea numita tropar, care se canta la sarbatoarea Floriilor, arata legatura intre invierea lui Lazar din sambata Floriilor si invierea cea de obste, a tuturor oamenilor: „Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorul mortii, cantam: Osana, Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel ce vii intru numele Domnului“.
Hristos, Cel ce a inviat din morti pe prietenul Sau Lazar, va invia pe toti oamenii la venirea Sa intru slava, iar celor ce au crezut in El si L-au iubit, prin rugaciune si fapte bune, le va darui bucuria Sa cea vesnica. Iata de ce pelerinajul de Florii este si un pelerinaj al prieteniei cu Hristos si cu toti cei care-L iubesc pe El, un semn al bucuriei intru credinta. Credinciosii care participa cu credinta si dragoste la pelerinajul de Florii sunt prieteni ai „Mielului-Hristos“, Cel ce Se aduce pe Sine ca jertfa de Pasti, pentru pacatele noastre. Dar „Mielul-Hristos“ este, in acelasi timp, „Mirele Bisericii“, Cel ce daruieste Miresei Sale bucuria invierii si a vietii vesnice (vezi Ioan 3, 29; II Corinteni 11, 2; Galateni 4, 27; Apocalipsa 21, 2). In acest inteles, pelerinajul de Florii este o marturie a prieteniei, a fratietatii si a bucuriei in Hristos-Domnul. El aduna intru bucurie preoti, credinciosi si credincioase din diferite parohii, copii, tineri si varstnici, oameni simpli si oameni de vaza din cetate, ca sa aduca rugaciuni si cantari de lauda lui Hristos, Iubitorul de oameni si Biruitorul mortii.
Semnul libertatii de a cauta sfintenia, omenia, pacea si bucuria
Dupa cum Iisus l-a chemat pe Lazar la viata in Comuniune zicand: „Lazare, vino afara!“, ne cheama si pe noi sa traim in comuniune frateasca in cetate.
Pelerinajul de Florii ne elibereaza de monotonie si izolare, intrucat da nastere unui eveniment nou, in cetate, un eveniment de bucurie si sarbatoare. El constituie o comuniune in procesiune, o adunare in miscare, simbol al Bisericii in misiune, care prin rugaciune si prin cantare cheama binecuvantarea lui Dumnezeu asupra orasului intreg. Astfel, pelerinajul de Florii este o binecuvantare pentru cetate, un semn al libertatii de a cauta sfintenia si omenia, pacea si bucuria.
Pelerinajul de Florii are loc dupa incheierea Postului de patruzeci de zile, post al pocaintei si al milosteniei. Icoanele si florile purtate in procesiune simbolizeaza lumina si virtutile adunate in suflet prin nevointele postului. Cu ele intampinam pe Hristos „Cel ce vine in numele Domnului“ in Ierusalimul duhovnicesc, Biserica si in sufletul omului, ca sa-i vindece acestuia patimile cele rele cu jertfa Sfintelor Sale Patimi sau Patimiri si sa-i daruiasca slavita bucurie a Sfintelor Pasti. Folosul duhovnicesc al pelerinajului poate fi cuprins in cuvinte simple: o procesiune de marturisire a credintei, o intarire in fratietate a parohiilor, un semn al libertatii si dorintei de a cauta sfintenia, un prilej de a medita asupra vietii noastre ca trecere, o prevestire a Sfintelor Pasti, o binecuvantare pentru cetate si o bucurie de sarbatoare crestina.
Daca la pelerinajul Floriilor participau odinioara imparatii sau domnitorii, el cheama azi la participare pe toti crestinii dreptmaritori care reprezinta institutii puse in slujba comunitatii sau a poporului1.
Sfantul Ioan Gura de Aur, in predica rostita cu prilejul Sarbatorii Floriilor, zice: „Caci nu dintr-o singura cetate iesim cei ce intampinam astazi pe Hristos si nu numai din Ierusalim, ci din toata lumea cea preaplina de popor a Bisericii din toate partile ies cei ce intampina pe Hristos, purtand si clatinand nu ramuri de frunze, ci aducand ca dar lui Hristos omenie, virtute, postire, lacrimi, rugaciuni, privegheri si tot felul de cinstire“.
Parintele Ene Braniste mai consemneaza ca aceasta Duminica a Intrarii Domnului in Ierusalim se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez sau a celor ce se pregateau pentru luminare, deoarece catehumenii care au fost admisi la Botez mergeau la episcop, iar el le dadea sa invete Crezul sau Simbolul Credintei. Aceeasi duminica se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca atunci imparatii acordau gratieri. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos. In trecut, atat in Bizant, cat si in Tarile Romane, la sarbatoarea Floriilor participau imparatii sau domnitorii impreuna cu inalti demnitari carora, in biserica, li se imparteau faclii ca la Pasti2.
Astazi, la pelerinajul de Florii participa toti cei ce doresc sa fie peste timp in comuniune cu toti crestinii iubitori de Hristos si de Biserica, dornici de a primi binecuvantarea lui Hristos pentru ei, pentru familiile lor si pentru orasul sau comuna in care vietuiesc. (n.r. - text cuprins in volumul „Foame si sete dupa Dumnezeu - intelesul si folosul postului“, Editura Basilica, Bucuresti, 2008)
1 In Ramos Palmarum, PG t. 59, col. 703-708; sit. 61, col. 715-720 si in Omilia la cuvintele: „Lauda suflete al meu, pe Domnul“ (Psalm 145, 1). Omilia la Psalmul 145, P. G. t. 55, col. 520, cf. Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, Bucuresti, 1993, p. 171, n.s. 3.
2 Cf. Ene Braniste, op. cit., p. 172.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Material preluat dupa : http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/florii-pelerinajul-florii-118170.html
Pentru mai multe informatii intrati pe : http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/
Pelerinajul de Florii ne aminteste, impreuna cu Sfintele Evanghelii (vezi Matei 12, 1-10 si Ioan 12, 12-18) si cu slujbele Bisericii Ortodoxe, ca Mantuitorul a intrat in Ierusalim pentru ca apoi, in saptamana urmatoare, sa patimeasca multe suferinte, culminand cu Rastignirea Sa pe Cruce (vezi Ioan 2, 13 si 3, 14).
Pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa si sa se incheie intr-o biserica
Pelerinajul de Florii practicat astazi vesteste, ca si cartile de slujba, legatura duhovniceasca dintre Sambata invierii lui Lazar, urmata de Duminica Intrarii Domnului in Ierusalimul pamantesc, si Sambata Mare a odihnei Domnului in mormant, urmata de Duminica Invierii Domnului.
Pelerinajul de Florii este, de fapt, o adeverire a biruintei lui Hristos asupra mortii lui Lazar si o prevestire a biruintei lui Hristos asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului, prin Invierea Sa proprie din morti. Pelerinajul de Florii vesteste, asadar, ca si cartile de slujba ortodoxe, legatura dintre Taina Crucii si a Invierii Domnului, dintre intrarea Domnului in Ierusalimul pamantesc, ca sa patimeasca „pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire“, si intrarea Domnului in Ierusalimul ceresc, ca sa ne daruiasca noua viata si bucurie vesnica.
In orice oras sau localitate s-ar desfasura el si oricate opriri ar cuprinde, pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa intr-o biserica si sa se incheie intr-o alta biserica. De ce? Pentru ca taina Ierusalimului ceresc sau taina Noului Ierusalim (vezi Apocalipsa 21, 2) este acum continuta ca arvuna in fiecare biserica ortodoxa sfintita, dupa cum se spune in slujba de sfintire a noii biserici, cand se canta: „Innoieste-te, innoieste-te, Noule Ierusalime (...), ca slava Domnului peste tine a stralucit. Aceasta casa, Tatal a zidit-o; aceasta casa, Fiul a intarit-o; aceasta casa, Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o, a sfintit-o si a sfintit sufletele noastre“.
Vedem, asadar, ca rostul Bisericii in lume este sa ne pregateasca pentru inviere si pentru intrarea in Ierusalimul ceresc. De aceea, in timpul slujbei de Inviere, in noaptea de Pasti si in toata Saptamana Luminata cantam o alta cantare, ce se refera la Ierusalimul ceresc, dar si la Maica Domnului ca Mama a lui Hristos si icoana vie a Bisericii Sale: „Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit! Salta acum si te bucura, Sioane! Iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau!“.
Pentru ca Biserica poarta in ea taina Ierusalimului ceresc si ne pregateste pentru Inviere sau pentru Pasti, adica pentru trecerea de la pacat la sfintenie, de la moarte la viata si de pe pamant la cer, ea a fost numita „laboratorul Invierii“ (Sfantul Maxim Marturisitorul).
Pelerinajul de Florii - Procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale
Pelerinajul de Florii este un semn de credinta si speranta; el ne cheama la un pelerinaj interior, al sufletului, la o inaintare duhovniceasca spre inviere. Pelerinajul de Florii, ca o procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale, dar si ca o calatorie-trecere a noastra prin cetate, este si simbol al vietii noastre trecatoare, sedere provizorie intr-o cetate a patriei pamantesti spre mutare in cetatea netrecatoare din ceruri, dupa cum ne invata Sfantul Pavel, Apostolul Neamurilor, zicand: „N-avem cetate statatoare aici, ci cautam pe aceea ce va sa fie“ (Evrei 13, 14) sau ca „cetatea noastra este in ceruri“ (Filipeni 3, 20).
Pelerinajul de Florii care ne pregateste pentru a inainta spre Sfintele Pasti ne cheama sa meditam la trecerea noastra prin viata si prin lume. Cand purtam in maini lumanari si flori, sa ne gandim cata lumina am adunat in sufletele noastre si cata lumina raspandim in jurul nostru sau lasam in urma noastra, cand trecem dintr-o cetate in cealalta. Sa ne intrebam cate flori frumoase ca gesturi si fapte bune am primit in cetatea pamanteasca si cate flori in crestere lasam in urma noastra? Astfel, pelerinajul nostru catre Ierusalimul ceresc incepe mai intai in sufletele noastre, pe „calea credintei“, adunand florile faptelor bune pentru intalnirea cu Hristos Domnul, Cel ce a facut din Crucea Sa scara de inviere pentru noi si din Invierea Sa, inceputul vietii noastre vesnice.
Pelerinajul de Florii - Simbol al prieteniei cu Hristos
Pelerinajul de Florii ne aminteste de iubirea lui Hristos fata de prietenul Sau Lazar si fata de surorile acestuia, Marta si Maria. Sfanta Evanghelie dupa Ioan ne spune ca, vazandu-l mort pe Lazar, „Iisus a lacrimat“ (loan 11, 35), iar iudeii se mirau, zicand: „Iata cat de mult il iubea“ (Ioan 11, 36). Iubirea lui Hristos pentru prietenul Sau Lazar cuprinde peste timp pe toti cei ce prin credinta sunt prietenii Lui. De aceea, cantarea numita tropar, care se canta la sarbatoarea Floriilor, arata legatura intre invierea lui Lazar din sambata Floriilor si invierea cea de obste, a tuturor oamenilor: „Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorul mortii, cantam: Osana, Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel ce vii intru numele Domnului“.
Hristos, Cel ce a inviat din morti pe prietenul Sau Lazar, va invia pe toti oamenii la venirea Sa intru slava, iar celor ce au crezut in El si L-au iubit, prin rugaciune si fapte bune, le va darui bucuria Sa cea vesnica. Iata de ce pelerinajul de Florii este si un pelerinaj al prieteniei cu Hristos si cu toti cei care-L iubesc pe El, un semn al bucuriei intru credinta. Credinciosii care participa cu credinta si dragoste la pelerinajul de Florii sunt prieteni ai „Mielului-Hristos“, Cel ce Se aduce pe Sine ca jertfa de Pasti, pentru pacatele noastre. Dar „Mielul-Hristos“ este, in acelasi timp, „Mirele Bisericii“, Cel ce daruieste Miresei Sale bucuria invierii si a vietii vesnice (vezi Ioan 3, 29; II Corinteni 11, 2; Galateni 4, 27; Apocalipsa 21, 2). In acest inteles, pelerinajul de Florii este o marturie a prieteniei, a fratietatii si a bucuriei in Hristos-Domnul. El aduna intru bucurie preoti, credinciosi si credincioase din diferite parohii, copii, tineri si varstnici, oameni simpli si oameni de vaza din cetate, ca sa aduca rugaciuni si cantari de lauda lui Hristos, Iubitorul de oameni si Biruitorul mortii.
Semnul libertatii de a cauta sfintenia, omenia, pacea si bucuria
Dupa cum Iisus l-a chemat pe Lazar la viata in Comuniune zicand: „Lazare, vino afara!“, ne cheama si pe noi sa traim in comuniune frateasca in cetate.
Pelerinajul de Florii ne elibereaza de monotonie si izolare, intrucat da nastere unui eveniment nou, in cetate, un eveniment de bucurie si sarbatoare. El constituie o comuniune in procesiune, o adunare in miscare, simbol al Bisericii in misiune, care prin rugaciune si prin cantare cheama binecuvantarea lui Dumnezeu asupra orasului intreg. Astfel, pelerinajul de Florii este o binecuvantare pentru cetate, un semn al libertatii de a cauta sfintenia si omenia, pacea si bucuria.
Pelerinajul de Florii are loc dupa incheierea Postului de patruzeci de zile, post al pocaintei si al milosteniei. Icoanele si florile purtate in procesiune simbolizeaza lumina si virtutile adunate in suflet prin nevointele postului. Cu ele intampinam pe Hristos „Cel ce vine in numele Domnului“ in Ierusalimul duhovnicesc, Biserica si in sufletul omului, ca sa-i vindece acestuia patimile cele rele cu jertfa Sfintelor Sale Patimi sau Patimiri si sa-i daruiasca slavita bucurie a Sfintelor Pasti. Folosul duhovnicesc al pelerinajului poate fi cuprins in cuvinte simple: o procesiune de marturisire a credintei, o intarire in fratietate a parohiilor, un semn al libertatii si dorintei de a cauta sfintenia, un prilej de a medita asupra vietii noastre ca trecere, o prevestire a Sfintelor Pasti, o binecuvantare pentru cetate si o bucurie de sarbatoare crestina.
Daca la pelerinajul Floriilor participau odinioara imparatii sau domnitorii, el cheama azi la participare pe toti crestinii dreptmaritori care reprezinta institutii puse in slujba comunitatii sau a poporului1.
Sfantul Ioan Gura de Aur, in predica rostita cu prilejul Sarbatorii Floriilor, zice: „Caci nu dintr-o singura cetate iesim cei ce intampinam astazi pe Hristos si nu numai din Ierusalim, ci din toata lumea cea preaplina de popor a Bisericii din toate partile ies cei ce intampina pe Hristos, purtand si clatinand nu ramuri de frunze, ci aducand ca dar lui Hristos omenie, virtute, postire, lacrimi, rugaciuni, privegheri si tot felul de cinstire“.
Parintele Ene Braniste mai consemneaza ca aceasta Duminica a Intrarii Domnului in Ierusalim se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez sau a celor ce se pregateau pentru luminare, deoarece catehumenii care au fost admisi la Botez mergeau la episcop, iar el le dadea sa invete Crezul sau Simbolul Credintei. Aceeasi duminica se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca atunci imparatii acordau gratieri. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos. In trecut, atat in Bizant, cat si in Tarile Romane, la sarbatoarea Floriilor participau imparatii sau domnitorii impreuna cu inalti demnitari carora, in biserica, li se imparteau faclii ca la Pasti2.
Astazi, la pelerinajul de Florii participa toti cei ce doresc sa fie peste timp in comuniune cu toti crestinii iubitori de Hristos si de Biserica, dornici de a primi binecuvantarea lui Hristos pentru ei, pentru familiile lor si pentru orasul sau comuna in care vietuiesc. (n.r. - text cuprins in volumul „Foame si sete dupa Dumnezeu - intelesul si folosul postului“, Editura Basilica, Bucuresti, 2008)
1 In Ramos Palmarum, PG t. 59, col. 703-708; sit. 61, col. 715-720 si in Omilia la cuvintele: „Lauda suflete al meu, pe Domnul“ (Psalm 145, 1). Omilia la Psalmul 145, P. G. t. 55, col. 520, cf. Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, Bucuresti, 1993, p. 171, n.s. 3.
2 Cf. Ene Braniste, op. cit., p. 172.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Material preluat dupa : http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/florii-pelerinajul-florii-118170.html
Pentru mai multe informatii intrati pe : http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/
sâmbătă, 27 martie 2010
MOSTENIREA REGNULUI ANIMAL
Fiinta umana este o sinteza a tot ceea ce exista în univers. Asa încât sa nu va mire când ma auziti spunând ca si animalele se afla în ea; ele se afla în subconstientul omului, sub forma de instincte, impulsiuni, tendinte. Viata noastra instinctuala si pasionala reprezinta o multime de animale pe care avem sarcina de a le domestici si de a le pune la munca, asa cum omul a facut deja cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, camila, elefantul si altele.
Pe vremea când Adam si Eva traiau în Paradis, ei convietuiau în fratie cu animalele si acestea la rândul lor traiau pasnic împreuna. Adam le avea în grija si toate îl ascultau si îl întelegeau. Îmi veti spune ca n-ati întâlnit niciodata o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui istoric; da, dar daca aveti la dispozitie Akasha Vhronica, Analele umanitatii, puteti afla ca înainte de cadere, când fiinta umana avea lumina, cunoasterea, frumusetea, puterea, toate fortele naturii erau în armonie cu ea si o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotarât sa asculte si sa urmeze alte voci si alte vointe, simbolizate în Geneza prin sarpe, el si-a pierdut lumina ca si puterea asupra animalelor, în sânul carora s-a produs atunci o adevarata scindare: unele au continuat sa urmeze omul si i-au ramas credincioase, altele i-au declarat razboi pentru ca nu au putut sa-i ierte greseala.
Bineînteles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu vad nici o legatura între natura lor si cea a animalelor.
Dar eu va pot spune ca multe din starile noastre interioare au forma tigrilor, a mistretilor, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a caracatitelor, în timp ce altele au forma pasarilor pline de duiosie, de bunatate. O întreaga fauna misuna în interiorul nostru. Daca va închipuiti ca animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii, pterodactilii, diplodocus sau mamutii au disparut, va înselati, caci ele exista înca în noi. Îmi veti spune: “Dar nu exista atâta loc în noi!” Da, bineînteles, dar ele exista sub o alta forma în corpurile noastre: astralul inferior si mentalul inferior. Trebuie sa întelegeti ca importante nu sunt nici forma si nici dimensiunea fizica a animalului, ci natura sa, chintesenta manifestarilor sale.
Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se recunoaste printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în care se hraneste sau despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau fricos.
Despre lup nu se pomeneste atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide: când îi este foame si ataca o stâna, deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si potoli foamea, ci mai multe.
Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea; vulturul, privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria; pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul, combativitatea, s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai termina.
Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor. Pe de alta parte exista persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu câta dreptate avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti indivizi si unele animale: purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.
Urmariti-va si veti putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veti vedea ca un anume sentiment este un leu, ca un altul este scorpion... Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o analogie cu pasarile, în timp ce sentimentele îmbraca un domeniu foarte vast: reptile, patrupede, oameni si deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate... Din toate populatiile si triburile care au existat, nici unul nu a disparut. Totul traieste în om, dar va este greu sa întelegeti în ce fel si în ce stare a materiei mai subzista ele. Pentru moment eu va spun doar câteva cuvinte, dar voi sa retineti ca în om se regaseste totul: muntii, lacurile, râurile, mineralele, metalele, si bineînteles, animalele.
Si acum sa vedem care este rolul omului?
Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata de toate zilele: taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la carat, si traieste si se îmbogateste de pe urma produselor lor.
Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de Izvor. Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul lor, ei se comporta ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele, decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea denota putina caldura, dar viata interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de fiare salbatice; da, aceleasi instincte, aceleasi pofte, aceleasi cruzimi. Sa nu credeti cumva ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede ca ele pot exista în gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista! Gelozia, ura, dorinta de razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le îmblânzi, de a le dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate trebuie înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug.
Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda, turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca, ucide si devora. Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi sfâsie proprii copii. Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspiratiile pe care le-a produs. Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de forte ostile care stau la pânda si care vin sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am pierdut inspiratia, entuziasmul...” îmi vine sa-i spun: “Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost vigilent, pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul”. De multe ori însa nu spun nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate aceste elanuri frumoase au disparut?
Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie sa fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste. În India, de exemplu, unii asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina fiarelor care se plimba în jurul lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emana din aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si dragostea, cu alte cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.
Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeti prea des prin padure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în calatorie în India mi s-a întâmplat sa vizitez si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este ca n-am vazut nici macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai crud decât ei si dispareau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc. Asadar nu stiu daca sunt sau nu în stare sa îmblânzesc fiare din padure...
Si în timpul persecutiilor împotriva crestinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene, crutau unele victime. Si, din contra, altele erau imediat sfâsiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credinta, ci acele persoane erau predestinate acelui fel de a muri. Caci, felul în care omul moare nu este niciodata voia întâmplarii, fie ea muscatura de sarpe, prabusirea unei case, apa oparita, otrava, înec, glonte sau cutit, totul este hotarât de dinainte dintr-un motiv bine determinat. Fiecare fiinta are legaturi proprii cu unul din cele patru elemente, si de la caz la caz, cel care trebuie sa actioneze este pamântul, apa, aerul sau focul.
Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa actioneze si asupra celor din exterior. Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit mai întâi asupra celor din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari. Bineînteles ca simplul fapt ca ei îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei au reusit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro, dar atât; când îsi slabesc vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.
Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit într-o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu serpi de toate felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i fixeze cu asiduitate. Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte impresionati. Dar la putin timp dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii sai. Cu siguranta ca nu fusese suficient de vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa radieze acea dragoste în fata careia chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu ar fi fost muscat.
În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista în noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil decât reteaua sistemului nervos si care este limita între lumea umana si cea angelica.
Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al creatiei, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mica prin reflectarea si sinteza “macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica munca Initiatilor; din moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca declansând în ei anumite miscari, vor reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut în om, din pacate, tot în om exista si Infernul. Da, din pacate toti diavolii se afla si ei acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati, cloroformizati si unii dintre ei nu mai misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un sarpe, esti imediat muscat.
Din "ALCHIMIA sau CAUTAREA PERFECTIUNII"
Autor : OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Pe vremea când Adam si Eva traiau în Paradis, ei convietuiau în fratie cu animalele si acestea la rândul lor traiau pasnic împreuna. Adam le avea în grija si toate îl ascultau si îl întelegeau. Îmi veti spune ca n-ati întâlnit niciodata o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui istoric; da, dar daca aveti la dispozitie Akasha Vhronica, Analele umanitatii, puteti afla ca înainte de cadere, când fiinta umana avea lumina, cunoasterea, frumusetea, puterea, toate fortele naturii erau în armonie cu ea si o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotarât sa asculte si sa urmeze alte voci si alte vointe, simbolizate în Geneza prin sarpe, el si-a pierdut lumina ca si puterea asupra animalelor, în sânul carora s-a produs atunci o adevarata scindare: unele au continuat sa urmeze omul si i-au ramas credincioase, altele i-au declarat razboi pentru ca nu au putut sa-i ierte greseala.
Bineînteles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu vad nici o legatura între natura lor si cea a animalelor.
Dar eu va pot spune ca multe din starile noastre interioare au forma tigrilor, a mistretilor, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a caracatitelor, în timp ce altele au forma pasarilor pline de duiosie, de bunatate. O întreaga fauna misuna în interiorul nostru. Daca va închipuiti ca animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii, pterodactilii, diplodocus sau mamutii au disparut, va înselati, caci ele exista înca în noi. Îmi veti spune: “Dar nu exista atâta loc în noi!” Da, bineînteles, dar ele exista sub o alta forma în corpurile noastre: astralul inferior si mentalul inferior. Trebuie sa întelegeti ca importante nu sunt nici forma si nici dimensiunea fizica a animalului, ci natura sa, chintesenta manifestarilor sale.
Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se recunoaste printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în care se hraneste sau despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau fricos.
Despre lup nu se pomeneste atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide: când îi este foame si ataca o stâna, deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si potoli foamea, ci mai multe.
Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea; vulturul, privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria; pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul, combativitatea, s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai termina.
Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor. Pe de alta parte exista persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu câta dreptate avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti indivizi si unele animale: purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.
Urmariti-va si veti putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veti vedea ca un anume sentiment este un leu, ca un altul este scorpion... Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o analogie cu pasarile, în timp ce sentimentele îmbraca un domeniu foarte vast: reptile, patrupede, oameni si deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate... Din toate populatiile si triburile care au existat, nici unul nu a disparut. Totul traieste în om, dar va este greu sa întelegeti în ce fel si în ce stare a materiei mai subzista ele. Pentru moment eu va spun doar câteva cuvinte, dar voi sa retineti ca în om se regaseste totul: muntii, lacurile, râurile, mineralele, metalele, si bineînteles, animalele.
Si acum sa vedem care este rolul omului?
Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata de toate zilele: taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la carat, si traieste si se îmbogateste de pe urma produselor lor.
Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de Izvor. Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul lor, ei se comporta ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele, decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea denota putina caldura, dar viata interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de fiare salbatice; da, aceleasi instincte, aceleasi pofte, aceleasi cruzimi. Sa nu credeti cumva ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede ca ele pot exista în gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista! Gelozia, ura, dorinta de razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le îmblânzi, de a le dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate trebuie înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug.
Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda, turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca, ucide si devora. Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi sfâsie proprii copii. Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspiratiile pe care le-a produs. Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de forte ostile care stau la pânda si care vin sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am pierdut inspiratia, entuziasmul...” îmi vine sa-i spun: “Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost vigilent, pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul”. De multe ori însa nu spun nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate aceste elanuri frumoase au disparut?
Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie sa fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste. În India, de exemplu, unii asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina fiarelor care se plimba în jurul lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emana din aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si dragostea, cu alte cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.
Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeti prea des prin padure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în calatorie în India mi s-a întâmplat sa vizitez si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este ca n-am vazut nici macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai crud decât ei si dispareau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc. Asadar nu stiu daca sunt sau nu în stare sa îmblânzesc fiare din padure...
Si în timpul persecutiilor împotriva crestinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene, crutau unele victime. Si, din contra, altele erau imediat sfâsiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credinta, ci acele persoane erau predestinate acelui fel de a muri. Caci, felul în care omul moare nu este niciodata voia întâmplarii, fie ea muscatura de sarpe, prabusirea unei case, apa oparita, otrava, înec, glonte sau cutit, totul este hotarât de dinainte dintr-un motiv bine determinat. Fiecare fiinta are legaturi proprii cu unul din cele patru elemente, si de la caz la caz, cel care trebuie sa actioneze este pamântul, apa, aerul sau focul.
Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa actioneze si asupra celor din exterior. Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit mai întâi asupra celor din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari. Bineînteles ca simplul fapt ca ei îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei au reusit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro, dar atât; când îsi slabesc vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.
Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit într-o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu serpi de toate felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i fixeze cu asiduitate. Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte impresionati. Dar la putin timp dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii sai. Cu siguranta ca nu fusese suficient de vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa radieze acea dragoste în fata careia chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu ar fi fost muscat.
În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista în noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil decât reteaua sistemului nervos si care este limita între lumea umana si cea angelica.
Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al creatiei, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mica prin reflectarea si sinteza “macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica munca Initiatilor; din moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca declansând în ei anumite miscari, vor reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut în om, din pacate, tot în om exista si Infernul. Da, din pacate toti diavolii se afla si ei acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati, cloroformizati si unii dintre ei nu mai misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un sarpe, esti imediat muscat.
Din "ALCHIMIA sau CAUTAREA PERFECTIUNII"
Autor : OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
joi, 18 martie 2010
miercuri, 10 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
